fbpx

Balotaj în CSM pe propunerea de abrogare a prevederii ce permite reprimirea în sistem, fără concurs, a foștilor magistrați

Plenul CSM nu s-a putut decide cu privire la avizarea propunerii de abrogare a prevederii din Legea 303/2004 ce permite reprimirea în sistem, fără concurs, a foștilor magistrați plecați din diverse motive. Au fost 9 voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 2 nule, astfel că nu s-a îndeplinit condiția de majoritate a membrilor prezenți.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat următoarele voturi cu privire la o propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

 cu privire la abrogarea dispoziţiilor art. 33 ind. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare: Avizare Favorabilă – 9 voturi Da, 8 voturi Nu, 2 voturi nule; Avizare Negativă – 8 voturi Da, 9 voturi Nu, 2 voturi nule;

”Articolul 33 indice 1 din prevede: ”Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-asistent, care nu au fost sancționate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările și și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcțiile vacante de judecător sau procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe ori parchete de grad inferior.”

 avizarea favorabilă a propunerii de modificare a Legii nr.304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii vechimii necesare pentru numirea procurorilor la DNA şi DIICOT: avizarea favorabilă- 8 voturi, respingere avizare favorabilă 11 voturi;

 avizarea favorabilă a propunerii de modificare a Legii nr.304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii vechimii necesare pentru numirea procurorilor la DNA şi DIICOT, cu observaţia că nu ar trebui avută în vedere şi perioada aferentă calităţii de auditor de justiţie: avizarea favorabilă cu observaţia menţionată – 1 vot, respingere avizare favorabilă cu observaţia menţionată 17 voturi, 1 vot nul;

 avizarea negativă a propunerii de modificare a Legii nr.304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii vechimii necesare pentru numirea procurorilor la DNA şi DIICOT: avizarea negativă- 9 voturi, respingere avizare negativă 9 voturi, 1 vot nul;

”Având în vedere dispoziţiile art.27 alin.(3) din Legea nr.317/20104, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.17 alin.(5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.1073 din 03.12.2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înscrierea pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare a avizării propunerii de abrogare a dispoziţiilor art. 33 ind. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a propunerii de avizare negativă a propunerii de modificare a Legii nr.304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii vechimii necesare pentru numirea procurorilor la DNA şi DIICOT.”, se arată pe ordinea de zi soluționată a CSM

Art. 27 alin. (3) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și hotărârile secțiilor se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns