Avocata Laura Vicol și notărița Ioana Băsescu, audiate la DIICOT

Avocata Laura Vicol, soția patronului Nordis, și notarul public Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României, sunt audiate la DIICOT în mega-dosarul privind grupul imobiliar Nordis.

Laura Vicol a scris pe Facebook la prima oră a dimineții, după ce mascații i-au bătut la ușă,  că ”A început spectacolul!”. La acea oră nu se știa în presă de percheziții.

Mai întâi au ajuns la DIICOT, flancați de ”mascați”, asociatul Nordis Vladimir Ciorbă și soția lui, Laura Vicol. La intrarea în sediul DIICOT, cei doi au fost asaltați de jurnaliști, dar nu au dorit să le răspundă întrebărilor.

Ulterior, a apărut și notarul Ioana Băsescu, care a trecut pe lângă jurnaliști fără să zică nimic.

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională era formată de principalii acţionari ai companiei Nordis, respectiv Vladimir Ciorbă şi Emanuel Poştoacă, cu sprijinul altor persoane inclusiv avocaţi sau notari. Aceştia ar fi dezvoltat un mecanism prin care să obţină banii în avans de la oameni care erau interesaţi să cumpere proprietăţi, şi ulterior lideri ai grupării obţineau în mod ilegal rambursări de la bugetul de stat, precum TVA.

În cinci ani, mii de persoane au pătit bani pentru apartamente în posesia cărora nu au mai intrat, asta pentru că reprezentanţii firmei le spuneau faptul că predarea acestora întârzie din diferite motive.

În dosar sunt vizaţi notari şi avocaţi, prin intermediul cărora treceau o parte din tranzacţiile imobiliare, iar printre notarii care ar fi vizaţi sunt Ioana Băsescu şi Andreea Cosma, fiica fostului președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma.

Sunt 40 de persoane fizice care au calitatea de suspecţi în acest moment, iar toate audierile vor avea loc la DIICOT, unde au şi ajuns o parte dintre suspecţi.

Astăzi au loc 65 de percheziții în România și Principatul Monaco. Detalii AICI

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns