fbpx

Avocat politician, trimis în judecată pentru că i-a promis unei femei că o va angaja ca procuror în București

Avocatul Cosmin Marius Nicolescu, fost consilier local PSD și fost candidat la Primăria Roșiorii de Vede, a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi primit 2500 euro de la o femeie, căreia i-a promis că o va angaja ca procuror cu ajutorul a patru agenți ai unui serviciu secret.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, avocat în cadrul baroului Teleorman, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada vara anului 2020 – 17 decembrie 2020, inculpatul împreună cu un consilier juridic, au pretins și ulterior acesta din urmă a primit de la o persoană (martor în cauză), în două tranșe, suma totală de 25.000 euro, din care 2.500 euro i-au revenit inculpatului.

Pentru banii respectivi inculpatul și consilierul i-au creat martorei convingerea că acesta din urmă își va trafica influența pe care a pretins că o are, prin intermediul a patru angajați ai unui serviciu de informații, asupra unor persoane cu funcție de decizie și le va determina să o angajeze pe martoră într-o funcție de procuror la o unitate de parchet din municipiul București.”, a transmis DNA

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 16 iunie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu consilierul juridic pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.

Fost consilier local PSD și candidat la primărie din partea UNPR

Cosmin Nicolescu a intrat în Consiliul Local al municipiului Roșiori de Vede din partea PSD.

În urmă cu 7 ani, site-ul liberinteleorman.ro scria: ”Pentru a apăra interesele locului, primarul a dat cu subsemnatul pe angajarea unei avocate, încadrată la recomandarea unui apropiat pe linie roșie de partid. Este vorba despre fina consilierului local Cosmin Nicolescu, avocat Florentina Lungu. Asta, însă, nu este destul. Conform unei chitanțe emise de cabinetul său de avocatură, ”femeia legii” are în buzunar suma de 1000 lei după un singur proces. ”Infiltrații” din primărie spun că avocata lui Duică a lucrat la o contravenție de 180 lei, pentru care a încasat onorariu mai mare de cinci ori decât amenda în sine.

În 2016 a trecut de la PSD la UNPR pentru a candida la funcția de primar, pierzând astfel mandatul de consilier local, care oricum era pe final. Numai că înainte de alegerile pentru primărie s-a înscris în partidul lui Mircea Geoană, PSRo.

Comments

comentarii

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creșteri mari se înregistrează la ulei și cartofi.... Citește mai mult
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că inspiraţia şi norocul vor decide calificarea în partida cu Şahtior Soligorsk din manşa secundă a turului 3 preliminar al Conference League.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!