Un avocat din Baroul București a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abandon de familie după ce nu a plătit pensia de întreținere pentru cele două fiice.
”La data de 13.05.2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București trimiterea în judecată, în stare de libertate, și sesizarea Curții de Apel București cu privire la o persoană fizică, având calitatea de avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de abandon de familie, reținându-se că în perioada iunie 2022 – 09.05.2025, inculpatul, acționând cu rea-credință, nu a achitat pensia de întreținere, în cuantum de 1/6 din venitul net lunar, datorată fiecăreia dintre cele două fiice ale sale minore (în vârstă de 15 ani, respectiv în vârstă de 11 ani), pensie stabilită prin sentința civilă din data de 24.03.2022, a Judecătoriei Cornetu, executorie conform dispozițiilor art. 448 pct. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, definitivă prin decizia penală din data de 12.06.2023, a Tribunalului Ilfov, deși acesta a realizat venituri impozabile în perioada de referință.”, a transmis Parchetul Curții de Apel București.
Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.
Avocatul N.F.C., inculpat în dosar, este în Barou din 2006.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
