admin

Decizie definitivă: Pedeapsă cu amânare pentru un avocat, fost consilier al lui Nicușor Dan, prins băut la volan

Instanța supremă a tranșat definitiv dosarul în care un avocat a fost judecat pentru conducere sub influența alcoolului, menținând soluția de la fond pronunțată de Curtea de Apel București. Înalta Curte a respins apelul Parchetului și a păstrat pedeapsa de un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani, apreciind că inculpatul prezintă reale posibilități de îndreptare și că fapta a avut un caracter izolat. Înalta Curte a menţinut sentinţa Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2025, prin care avocatul Mihail Vladimir Poenaru a primit un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru …

Citește mai mult

Clujean eliberat condiționat anul trecut, arestat acum pentru trafic de droguri de mare risc

Un bărbat din Cluj, care anul trecut a fost eliberat condiționat după ce a ispășit o parte din pedeapsa pentru furt, a fost arestat preventiv, astăzi, pentru trafic de droguri de mare risc. ”La data de 26 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2026, inculpatul a procurat, deținut și vândut, pe raza județului Cluj, aproximativ …

Citește mai mult

Dezbatere – Inteligența artificială în avocatură: Soluții, limite și responsabilități

Cum se schimbă profesia de avocat într-o lume în care tehnologia produce informație juridică la scară și viteză fără precedent? Aceasta a fost întrebarea de fond a workshopului „Inteligența artificială pentru avocați – instrumente și bune practici”, organizat miercuri, 25 februarie 2026, la sediul Microsoft din București, de Microsoft România, cu sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România. Evenimentul a adus la aceeași masă avocați și specialiști în tehnologie pentru o discuție aplicată despre ce înseamnă, în practică, utilizarea inteligenței artificiale: unde ajută, unde ridică riscuri și ce responsabilități noi apar pentru profesie. Demonstrație practică Sesiunea a fost deschisă de …

Citește mai mult

Examen pentru Barou în 26 aprilie: Grile cu unul sau două răspunsuri corecte

Uniunea Națională a Barourilor din România anunță organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea aprilie 2026 Data desfășurării examenului este duminică, 26 aprilie 2026, pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, prin susținerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen[1]. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 5 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 …

Citește mai mult

Percheziții la furnizorii de droguri de la care au ajuns substanțe la minorii implicați în crima din Cenei

Procurorii DIICOT Timișoara au descins la cinci suspecți care vindeau droguri în județul Timiș și de la care s-au aprovizionat cei care le-au revândut minorilor acuzați că au ucis un alt minor în comuna Cenei. ”La data de 26 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, au efectuat 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Timiș şi au fost puse în executare 5 mandate de aducere, într-o cauză privind comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de …

Citește mai mult

Trafic de persoane și droguri într-un club din Capitală: 19,5 milioane lei obținuți din exploatarea tinerelor

Rețea de trafic de persoane și proxenetism în clubul de noapte The Buddhist din București, potrivit procurorilor DIICOT: 24 de percheziții și peste 19,5 milioane lei obținuți din exploatarea tinerelor. De asemenea, clienților li se ofereau droguri. Procurorii DIICOT – Structura Centrală au declanșat, în 26 februarie 2026, o amplă operațiune în București și în județele Constanța, Ilfov și Ialomița, într-un dosar ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. Anchetatorii susțin că, din 2018 până în prezent, membrii grupării ar fi exploatat zeci de tinere într-un club de noapte din Sectorul 5, …

Citește mai mult

Percheziții la firme de pompe funebre din Cluj-Napoca într-un dosar de fals

Polițiștii clujeni au declanșat, joi dimineață, o amplă acțiune într-un dosar penal ce vizează posibile infracțiuni de fals în legătură cu documente întocmite în cazul unor persoane decedate. Sub coordonarea unui procuror, oamenii legii efectuează percheziții la mai multe societăți comerciale și persoane fizice din Cluj-Napoca, ancheta urmărind modul în care au fost gestionate și circuitate actele necesare procedurilor de înhumare, precum și respectarea cadrului legal aplicabil. Sursele Clujust spun că este vorba de firme de pompe funebre. ”În cursul dimineții de 26 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, pun …

Citește mai mult

Sindicatele din penitenciare au depus plângere penală împotriva premierului Ilie Bolojan pentru abuz în serviciu

Sindicatele din penitenciare au depus plângere penală împotriva premierului Ilie Bolojan pentru abuz în serviciu Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor – FSANP) a anunțat că a formulat plângere penală împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan, acuzându-l de abuz în serviciu în legătură cu promovarea unui proiect de ordonanță de urgență ce vizează reforma administrației publice. Potrivit comunicatului publicat de sindicate, demersul vizează modul în care ar fi fost inițiat și promovat actul normativ, despre care reprezentanții angajaților din sistemul penitenciar susțin că ar afecta drepturi salariale și statutare ale personalului din penitenciare. Ce …

Citește mai mult

Modificări privind ordinul de protecție: Agresorii pot fi obligați la terapie psihologică sau internare psihiatrică

Parlamentul României a adoptat miercuri un pachet legislativ ce introduce măsuri sociale și de protecție mai dure în legislația împotriva violenței domestice. Pe lângă întărirea obligațiilor autorităților locale de a sprijini victimele, legea prevede că instanţele vor putea impune agresorilor să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, chiar internare voluntară sau nevoluntară, în scopul reducerii recidivei și protejării familiilor afectate. În plus, prevăd sancțiuni pentru cei care nu respectă aceste obligații, iar victimele vor primi mai rapid informații şi sprijin după emiterea ordinului de protecție. Ordin de protecție până la 24 de luni Potrivit noilor prevederi, instanța va putea …

Citește mai mult

Mașină „plătită” cu ordine de plată false: Țeapă de 53.000 de euro luată de un clujean

Un bărbat de 44 de ani a fost plasat în arest la domiciliu de Judecătoria Cluj-Napoca, după ce ar fi cumpărat un autoturism de 53.000 de euro folosind șase ordine de plată false, fără ca banii să ajungă vreodată în contul vânzătorului din Cluj. Imediat după ce a obținut mașina, suspectul ar fi revândut-o de două ori, prin tranzacții succesive, pentru a-și asigura câștigul. Ancheta este instrumentată de polițiștii Secției 6 Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, într-un dosar de înșelăciune și fals informatic în formă continuată. ”În fapt, la data de 10 octombrie 2025, un bărbat …

Citește mai mult