Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită încă o dată Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii, în limita competențelor legale, luarea urgentă a unor măsuri legislative și administrative în scopul diminuării răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2, fie prin restrângerea activității de judecată la soluționarea cauzelor urgente, fie prin eliminarea fazei orale în unele dintre cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești și digitalizarea neîntârziată a instanțelor. Redăm mai jos comunicatul celor două asociații: Prin comunicatul emis la 4 august 2020, Forumul Judecătorilor din România, constatând că sediile instanțelor de judecată au …
Citește mai multadmin
În premieră, Ghid de informare și prevenție a infectării cu COVID-19, realizat de autoritățile din Cluj
Ghidul de informare și prevenție a infectării cu COVID-19 sau Ghidul pacientului a fost lansat de Insitutția Prefectului Județului Cluj. Ghidul are două variante: una simplă (negru pe alb) și una colorată și cu emoticon pentru Facebook. Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să afle informații utile despre COVID-19, modalitățile de prevenire a infectării și alte răspunsuri care să ajute în contextul actual, a fost elaborat Ghidul de informare și prevenție a infectării cu COVID-19. Documentul cuprinde răspunsuri la întrebări posibile și oferă informații avizate de specialiști, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, dar și al celor care …
Citește mai multȚeparul cu chirii din Cluj-Napoca, condamnat definitiv într-un dosar de înșelăciune cu locuri de muncă
Maestrul țepelor cu chirii din Cluj-Napoca a fost condamnat definitiv, astăzi, de Curtea de Apel Cluj la 1 an închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității într-un dosar de înșelăciune cu locuri de muncă în străinătate. Magistrațiii Curții de Apel Cluj au schimbat sentința primei instanțe, unde Cristian Sorin Lung primise amânarea aplicării pedepsei. Soluția Curții pe scurt: ”Admite apelul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca impotriva Sentintei penale nr.255/23.03.2020, pronuntate in dosar nr.9367/211/2019 al Judecatoriei Cluj Napoca, pe care o desfiinteaza in ceea ce priveste pedeapsa aplicata inculpatului. Pronuntand o noua …
Citește mai multZiua în care DIICOT a ”călcat” grupările infracționale din toată țara. Sute de percheziții
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate au efectuat, astăzi, sute de percheziții în aproape toate județele țării la persoane suspectate de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, contrabandă și camătă, fraudă informatică și spălare de banil, pornografie infantilă și șantaj, trafic de droguri de risc și mare risc, evaziune fiscală și delapidare. Ministrul de intene, Marce Vela, a numit-o Ziua Z. Desfășurarea de forțe vine în plină campanie electorală. DIICOT a emis 17 comunicate de presă în ziua ce va rămâne în istoria procuraturii române: La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor …
Citește mai multSindicatul grefierilor dezvăluie cum s-a dat cu clor în Tribunalul București pentru că venea televiziunea
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial București dezvăluie că după ce o televiziune și-a exprimat intenția de a filma cum se respectă măsurile anti-Covid, conducerea Tribunalului București a ordonat să se curețe cu clor în toată clădirea. ”Vedeți că la ora 12 va veni o echipă de filmare. Vor filma pe et. 2, 1 și parter. Vor să vadă cum se respectă măsurile pentru Covid. Aveți grijă să nu fie cozi pe la uși, arhivă, registratură”, s-a transmis personalului, conform sindicatului. ”Panică mare astăzi în rândul conducerii Tribunalului București pe motiv că o echipă de la o televiziune națională și-a …
Citește mai multFemeie înjunghiată pe stradă în Cluj-Napoca. Poliția a împânzit zona. Atacatorul a fost reținut
O femeie a fost înjunghiată pe strada Scorțarilor din Cluj-Napoca. Mai multe echipaje de Poliție au intervenit, iar un bărbat a fost încătușat. Martorii povestesc că un bărbat a alergat după o femeie din față de la BRD până pe la mijlocul străzii Scorțarilor, unde a ajuns-o și a înjughiat-o. Este vorba despre un conflict spontan între concubini. Bărbatul a înjunghiat-o pe femeie în picior. Victima a a primit îngrijiri de la echipajul SMURD și fost transportată la spital. ”La data de 11 noiembrie a.c., in jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 2 Poliție au …
Citește mai multDin 16 noiembrie, Serviciul Înmatriculări și Permise Cluj va funcționa în noul sediu, pe strada Traian Vuia
Prefectura Cluj anunță deschiderea noului sediu al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Începând de luni, 16 noiembrie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor își va desfășura activitatea în noul sediu situat în cartierul Someșeni, în clădirea Biroului Vamal de interior Cluj, strada Traian Vuia, nr.157, din Cluj-Napoca. Spațiul noului sediu este dublu ca suprafață față de vechea locație. A fost amenajat cu dotările necesare pentru ca activitățile specifice care se efectuează în cadrul serviciului, să se realizeze în bune condiții și cu respectarea măsurilor sanitare. Toate birourile din cadrul …
Citește mai multPercheziții DIICOT, în baza unui ordin european de anchetă, pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Arad
Procurorii DIICOT au descins la proxeneți din Bistrița-Năsăud și Arad, care duceau fete majore și minore la produs în Austria. ”La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă, pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Arad, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori. Concomitent, pe teritoriul Austriei, a fost efectuată o percheziție la …
Citește mai multPercheziții în Cluj, Hargita, Sălaj şi Covasna într-un dosar de evaziune cu firme-fantomă și prejudiciu de 3,4 milioane lei
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj au efectuat un număr de 10 percheziţii pe raza judeţelor Cluj, Hargita, Sălaj şi Covasna, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Comunicatul DIICOT: În fapt, s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2014, un număr de 5 suspecţi, au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii unor infracțiuni de evaziune fiscală, activități infracționale realizate în perioada 2014-2015, prin implicarea unor societăți comerciale cu comportament suspect, care au utilizat documente …
Citește mai multExpunere motive proiect de lege: ”Un responsabil cu protecția datelor trebuie să fie un jurist specializat în tehnologie”
Doi senatori PSD propun o lege prin care să se înființeze Corpul Responsabililor cu protecția datelor cu caracter persoanal, cunoscuți ca DPO. În proiect se prevede că exercitarea acestei profesii de către persoane neautorizate constituie infracțiune. Expunerea de motive a proiectului de lege este ca o compunere de clasa a IV-a. ”În Romania alegerea unui responsabil cu protectia datelor este destul de dificila. Este nevoie de o persoana cu solide cunoștinte atat in domeniul juridic, cat §i in cel tehnic, acesta insotind, in mod inevitabil, prelucrarea datelor cu caracter personal. Un responsabil cu protectia datelor trebuie sa fie un „jurist …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.