admin

Traficanți de substanțe psihoactive din Timișoara, călcați de mascați

Procurorii DIICOT au descins la locuințele a șase suspecți acuzați că vindeau droguri de mare risc și substanțe psihoactive în zona Gării de Nord din Timișoara, folosind inclusiv minori pentru distribuție. Ancheta vizează o grupare activă din 2024, în cadrul căreia substanțele erau comercializate cu sume de până la 500 de lei pe doză. ”La data de 31 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Timișoara, într-o …

Citește mai mult

Senatul a adoptat proiectul de lege care reduce drastic diurnele magistraților

Senatul a adoptat, luni seară, un proiect de lege care prevede că diurna de delegare sau detaşare a magistraţilor este redusă de la 2% din indemnizaţia brută de încadrare la suma fixă stabilită pentru funcţionarii publici. S-au înregistrat 84 voturi ”pentru”, 2 ”contra” şi 22 abţineri. Conform inițiativei legislative adoptate de Senat în calitate de primă cameră sesizată, articolul 13 din OUG nr. 27 /2006 privind privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraților se modifică şi se completează după cum urmează: Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: “(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt …

Citește mai mult

Banca Transilvania, finanțare de peste 50 de milioane de euro pentru un hotel din Italia

Banca Transilvania, liderul pieței bancare din România și din Europa de Sud-Est, face încă un pas în ceea ce privește abordarea sa internațională printr-o finanțare de peste 50 de milioane de euro, pentru Hampton by Hilton Venice Isola Nuova. Acordat prin Sucursala BT Italia, împrumutul este destinat refinanțării costurilor de dezvoltare a hotelului. Pentru Banca Transilvania, reprezintă cea mai mare finanțare transfrontalieră de până acum – o investiție strategică în industria ospitalității din Veneția, una dintre cele mai vizitate destinații turistice din Europa, susținând dezvoltarea economică și turistică a zonei. Hampton by Hilton Venice Isola Nuova, gestionat de UAB Apex …

Citește mai mult

Pentru prima dată în România, Charles Montgomery, unul dintre cei mai influenți urbaniști din lume, vine la TILIA — Summitul Orașelor din România

IULIUS anunță participarea lui Charles Montgomery — urbanist, autor și lider de experimente  globale pentru îmbunătățirea bunăstării orașelor — ca speaker internațional la prima ediție a TILIA — Romanian Cities Summit, care va avea loc în perioada 23–24 aprilie 2026, la Palatul Culturii din Iaşi. Charles Montgomery, autorul cărții Orașul fericit va fi speakerul internațional principal la TILIA — Romanian Cities Summit, 23-24 aprilie, Iași În România pentru prima dată, Montgomery este printre 100 cei mai influenți urbaniști din lume (Planetizen, 2023) Discursul său, “Știința orașelor fericite: principii și idei pentru România”, va avea loc în prima zi a Summitului, …

Citește mai mult

Judecătorul Ene din CSM îl ironizează pe premier: ”Record absolut și inovație maximă pentru Ilie Bolojan”

Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a scris o postare ironică la adresa premierului Ilie Bolojan, după declarația acestuia referitoare la acțiunea ÎCCJ. ”Record absolut și inovație maximă pentru Ilie Bolojan. De ce să aștepți finalul unui proces ca să încalci statul de drept, când poți să-l încalci încă din fașă? După ce a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt opționale și pot fi ignorate după bunul plac, premierul Ilie Bolojan a trecut la nivelul următor, atingând un record chiar și pentru dumnealui: Înainte ca instanța să apuce să judece acțiunea ÎCCJ, premierul a declarat deja că …

Citește mai mult

Judecătorul Mateescu, atac dur la premierul Bolojan: ”Probabil cel mai cutremurător dispreț…”

Judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte CSM, actual candidat la șefia Curții de Apel Pitești, susține că premierul Ilie Bolojan manifestă dispreț față de principiile statului de drept, după ultima declarație despre acțiunea ÎCCJ privind refuzul de a se plăti restanțele câștigate de magistrați prin hotărâri judecătorești. ”Probabil cel mai cutremurator dispret exprimat in cuvinte in fata unei tari intregi de un prim ministru necomunist (adica de dupa revolutie) fata de principii esentiale pentru un stat de drept, pentru o democratie. In concret, orice decide instanta aplicam doar daca vrem noi. Ca sa intelegem echivalenta: – o hotarare judecatoreasca prin care …

Citește mai mult

Clujean reținut pentru violarea unei minore timp de 5 ani

Un barbat din Cluj a fost retinut sub acuzatia de viol asupra unei minore care avea doar 10 ani cand a inceput cosmarul. “La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 32 de ani, din comuna Mărișel, bănuit de comiterea infracțiunilor de viol asupra unui minor în formă continuată, coruperea sexuală a minorilor și lovirea sau alte violențe. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2020 – 2025, bărbatul ar fi întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o minoră, …

Citește mai mult

Dosarul „Mită pentru drepturile TV din Liga 1” se reia la ÎCCJ după ce s-a admis recuzarea

Un complet de la Înalta Curte a admis cererile de recuzare formulate de inculpați în celebrul dosar privind presupusa mită de milioane de euro pentru drepturile TV din Liga 1, în care e inculpat și Mitică Dragomir, dispunând desființarea actelor procedurale recente și trimiterea cauzei spre repartizare aleatorie. Decizia prelungește și mai mult un dosar aflat pe rolul instanțelor de peste 10 ani. Completul care a judecat recuzarea a fost format din judecătării Isabelle Tocan, Titiana Ilieș și Ilie Iulian Dragomir. Hotărârea privind recuzarea vine după cinci termene de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă apelul …

Citește mai mult

Peste 98% din hotărârile CA Cluj pe contencios administrativ-fiscal sunt confirmate în recurs

Un studiu prezentat de avocatul Ciprian Păun în cadrul unei conferințe arată că indicele de casare la ÎCCJ a hotărârilor Curții de Apel Cluj în domeniul contencios administrativ-fiscal este foarte mic. ”La conferința NNDKP din 25 martie 2026, am prezentat rezultatele studiului nostru anual privind litigiile din raza Curții de Apel Cluj și ÎCCJ — bazat pe surse oficiale (Raportul de activitate al Curtii de Apel Cluj, platformele rejust, iccj, portal.just, alte programe de jurisprudenta si softuri la comanda, etc). Dorim să menționăm faptul că de trei ani de zile analizăm cantitativ și calitativ aceste soluții fiind interesați de trendurile …

Citește mai mult

Doi juriști din cadrul ANAF, acuzați de luare de mită. 50.000 € pentru influențarea unui plan de insolvență

Procurorii DNA au pus sub acuzare doi funcționari din cadrul ANAF – D.G.R.F.P. București – ambii șefi de serviciu juridic – acuzați că ar fi pretins și primit mită de zeci de mii de euro pentru a influența decizii ale ANAF în proceduri de insolvență. Cei doi au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectați de luare de mită și trafic de influență. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de …

Citește mai mult