Studentul la drept Adrian Cristian Secu a explicat cum a luat decizia de a ataca la Curtea Constituțională OUG 192/2020 prin care s-a introdus obligativitatea purtării măștii pe stradă. CCR a admis sesizarea în 15 februarie. „Ca să fiu sincer eu nu am fost un fanatic, conspiraționist, ci pur şi simplu am încercat şi eu să mă protejez în această perioadă şi să îi protejez pe cei din jur. Această sesizare sau analiză profundă asupra Ordonanței de Urgenţă s-a datorat unui poliţist obraznic care m-a amendat când eram singur pe stradă. Eu în respectiva perioada aveam asupra mea declarația pentru …
Citește mai multadmin
Schimbări în completuri de la Curtea de Apel București, care judecă dosare de interes
În mai multe dosare penale de interes public de la Curtea de Apel București s-a schimbat componența completurilor de judecată în ultima vreme. O schimbare majoră ar mai urma prin trimiterea judecătoarei Jderu la CEDO. Potrivit G4media.ro, instanța CAB care judecă dosarul fostului polițist Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, readministrează probatoriul după ce unul dintre magistrații din complet, Ruxandra Grecu, a părăsit instanța. În decembrie 2021, ea a fost numită magistrat de legătură în Spania. În septembrie 2020, Dan Hosu a fost condamnat în primă instanță la 3 ani de detenție cu suspendare în dosarul Carpatica fapt …
Citește mai multProces comercial de răsunet. Brad Pitt vs. Angelina Jolie, pe motiv că actrița și-a vândut acțiunile dintr-o firmă
Brad Pitt o dă în judecată pe fosta lui soție, Angelina Jolie, pentru că și-a vândut acțiunile firmei care administrează Chateau Miraval, podgoria franceză pe care au cumpărat-o împreună în 2008. Actrița și-a vândut acțiunile unui oligarh rus fără să se consulte cu Pitt, scrie BBC,citat de Digi24.ro Cei doi au cumpărat Chateau Miraval în 2008 cu circa 25 milioane euro și s-au căsătorit acolo 6 ani mai târziu. Pitt susține că el și soția sa de la acea vreme au fost de acord să nu își vândă acțiunile fără a avea consimțământul celuilalt. În documente se mai menționează și …
Citește mai multBilanț CA Alba Iulia: ”Cifre, care în activitatea de judecată nu reprezintă altceva decât destine pe care justiția, prin sentințele pronunțate, le ridică, le schimbă sau, dimpotrivă, le frânge”
Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat Raportul privind activitatea Curţii şi a instanţelor din circumscripţia acesteia pentru anul 2021, în cadrul Adunării generale a judecătorilor acestei instanţe. Prezentăm mai jos un extras din sinteza trimisă de CA Alba Iulia: Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în anul 2021 pe locul 6 din punct de vedere al încărcăturii pe schemă, cu 521 cauze/judecător, față de media pe țară care a fost de 580 şi pe locul 5 la încărcătura pe judecător, cu 644 cauze/judecător, față de media pe țară de 666 dosare. La nivelul tribunalelor se constată că încărcătura …
Citește mai multPiața imobiliară din România este subevaluată cu 30%, arată un studiu realizat de Nordis Group
Prețul pe metru pătrat în România este subevaluat cu aproximativ 30%, raportat la resursele financiare, dinamica economică și oportunitățile de investiții din țară, comparativ cu piețele imobiliare din alte țări europene, conform unui raport realizat de Social Monitor la solicitarea Nordis Group. Piața imobiliară locală este în continuă transformare, iar volumul tranzacțiilor a crescut constant în intervalul 2020-2021. De-a lungul anului trecut s-au vândut cu 16% mai multe apartamente decât în anul precedent. Conform ANCPI, au fost vândute 183.000 de apartamente, cu o valoare totală de 12 miliarde de euro, iar 30% din tranzacții au vizat doar Bucureștiul. În prezent, …
Citește mai multPolițiștii de pe Aeroportul Henri Coandă au descoperit că o femeie avea droguri în stomac. Le-a eliminat la spital în 3 zile
Femeia a eliminat aproximativ un kilogram de substanță vâscoasă ce conținea cocaină, drog de mare risc. ”La data de 17.02.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei inculpate cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc. În cauză s-a reținut faptul că, la data de 14.02.2022, persoana în cauză s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă și, în urma controalelor dar și a analizelor de risc efectuate de …
Citește mai multTinere agățate de loverboy prin aplicații de socializare, ajunse sclave sexuale
Doi inculpați au fost arestați de Tribunalul București sub acuzația că au agățat tinere prin metoda Loverboy pe rețele de socializare, iar ulterior le-au obligat să se prostitueze. Procurorii DIICOT au efectuat percheziții domiciliare la 2 suspecți cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale și proxenetism, pe relația Marea Britanie și în plan intern, pe raza municipiului București și a județului Ilfov. ”Cu ocazia cercetărilor efectuate până în prezent, s-a stabilit ca cei 2 suspecți, în perioada 2020 – 2021, au recrutat, găzduit și obligat să practice prostituția mai multe victime majore prin exercitarea de …
Citește mai multUn proxenet a dus la instanță declarație autentică a prostituatei că nu se consideră parte vătămată, însă nu a contat
”Declaraţiile notariale ulterioare ale persoanei vătămate nu se coroborează cu restul mijloacelor de probă administrate şi în mod evident nu reflectă realitatea”, arată Curtea de Apel Mureș, care l-a condamnat definitiv pe proxenet la 2 ani și 6 luni închisoare. Starea de fapt pe scurt: ”inculpatul, în mod repetat a determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către persoana vătămată B_, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Mureș şi Cluj, respectiv a stabilit programul acesteia în a întreţine relaţii sexuale contra cost cu diferite persoane, a stabilit şi negociat tarifele, a supravegheat-o şi a controlat-o pe aceasta, exercitând totodată …
Citește mai multFără leac. Un bărbat care a mai fost condamnat pentru pornografie cu minore a fost reținut la Oradea
Bărbatul este acuzat acum că a filmat două minore când făceau sex și a vândut filmările. ”La data de 17.02.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și pornografie infantilă în stare de recidivă. În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 2021 – 2022, inculpatul a recrutat două persoane minore, provenite din medii defavorizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul le-a determinat pe cele două persoane vătămate minore ca, în schimbul …
Citește mai multAcuzații de șantaj în PMP Cluj
Un membru PMP Cluj, care a obținut anularea excluderii la Comisia de Arbitraj, îl acuză pe președintele organizației, fostul senator Cristian Lungu, că șantajează membrii de partid cu pierderea mandatelor de consilieri. ”Acest individ, mâine va reprezenta Organizația Cluj, fără a consulta primarii, viceprimarii, consilierii locali sau alte persoane din Organizația PMP Cluj. Alegeri nu a organizat, pentru că știa că va pierde! Toți membrii care depind de partid, stau cu frica, pentru că sunt șantajați cum că mâine-poimâine vor fi dați afară și își vor pierde mandatele. Organizația PMP Cluj, din 3 primari, 5 viceprimari, 2 consilieri județeni, 68 …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.