Despăgubirea pentru un autoturism Lamborghini, implicat într-un accident în Cluj-Napoca, este anchetată de polițiștii clujeni într-un dosar privind înșelăciuni în domeniul asigurărilor. ”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Cluj, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară și 7 mandate de aducere, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunea a vizat investigarea unor infracțiuni de înșelăciune în domeniul asigurărilor și fals în declarații. Printre aspectele anchetate se află o posibilă …
Citește mai multadmin
UNBR propune obligativitatea asistenței juridice a persoanelor fizice în tranzacțiile imobiliare
UNBR a trimis către Guvern, Senat și Camera Deputaților un memoriu cu propunerea instituirii pe cale legislativă a obligativității asistenței juridice a persoanelor fizice în tranzacțiile imobiliare încă din faza negocierilor. ”În contextul unei realități socio-juridice nefavorabile, soldate cu efecte sociale negative și de natură să destabilizeze piața rezidențială, UNBR vine cu propunerea unei inițiative legislative care să reinstituie echilibrul contractual dintre profesionistul-dezvoltator imobiliar și consumatorul-persoană fizică și să asigure garanții suplimentare de protecție a consumatorilor. În data de 18 octombrie 2024, UNBR a trimis un memoriu, adoptat de Comisia Permanentă, către Guvern, Senat, și Camera Deputaților, care argumentează că …
Citește mai multȚeparul imobiliar Onuc s-a apărat singur la ultimul termen în apel, după o pedeapsă cu executare
Traian Onuc, inculpat în patru dosare penale de înșelăciune cu apartamente într-un bloc nefinalizat, nu încetează să uimească. La ultimul termen în apel, într-un dosar în care la fond a primit 2 ani și 10 luni închisoare cu executare, s-a apărat singur și a invocat toate cererile posibile în speranța că va tergiversa judecata căci în 29 octombrie se prescrie fapta. Nu a ținut, iar instanța Curții de Apel Cluj a amânat pronunțarea pentru 28 octombrie. După ce la termenul din 11 octombrie, cauza a fost amânată pentru ca inculpatul să-și poată angaja avocat, Onuc s-a prezentat la termenul din …
Citește mai multMărturia șocantă a unui șofer: ”Am fost folosiți drept scuturi umane de către Poliția Română!”
Proprietarul unei mașini avariate de către elvețianul care a fugit de poliție între Făgăraș și Sibiu a povestit că polițiștii s-au folosit de civili și mașinilor lor pentru a-l opri pe fugar. ”Pe scurt: Da. Aceasta este masina mea si da, suntem vii, si eu si sotia mea. Am fost folositi drept SCUTURI UMANE de catre Politia Romana! Pare scenariu de film, dar citeste povestea mai jos ca sa afli cum poti muri oricand, pe soselele din Romania, ca urmare a unei decizii gresite a unui agent de politie. Povestea pe lung. Ieri, duminica, 20.10.2024, in drum spre Sibiu, in …
Citește mai multUn elvețian drogat a furat o mașină în Făgăraș și a fugit de poliție pentru a ajunge în pădurea Hoia-Baciu
Un tâbăr de 19 ani din Elveţia, care a condus drogat şi fără permis o maşină furată, pe o distanță de aproape 100 de kilometri, şi a avariat alte cinci vehicule pe DN1, a declarat că este strănepotul lui Dracula și că voia să ajungă în pădurea Hoia-Baciu din Cluj ca să devină vampir. După ce a fugit de poliţişti, individul s-a ales cu dosar penal şi a fost reţinut. ”Voiam să ajung la Hoia Baciu pentru străbunicul meu contele Dracula, Vlad Țepeș. Sper că mă poate face vampir”, a spus după ce a fost prins de polițiști pe raza …
Citește mai multUn tânăr împătimit de păcănele din Cluj-Napoca s-a aruncat de la etaj
Un tânăr din Cluj-Napoca a decedat după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din cartierul Mănăștur. Sursele Clujust spun că s-a sinucis și că avea numeroase datorii din cauza aparatelor de păcănele la care juca des. ”La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 15.15, Politia Municipiul Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi căzut de la etajul unui imobil, din muncipiul Cluj-Napoca. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că este vorba de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Echipajul medical aflat …
Citește mai multMartin Garrix, artistul care a urcat în acest an pe scena principală a festivalului UNTOLD, a fost declarat DJ-ul numărul 1 al lumii
Organizatorii UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial, au adus în ultimii ani în România cei mai buni DJ și producători din lume, care au făcut show-uri memorabile pe Cluj-Arena. Așteptat în fiecare vară cu emoție de fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii, UNTOLD și-a reconfirmat statutul de brand global de evenimente, reușind ca în cele 4 zile de festival să vină cu un line-up impresionant, în care s-au regăsit nouă dintre cei mai bine plasați 10 DJ ai lumii. Festivalul UNTOLD se pregătește să scrie istorie în 2025 cu o ediție aniversară memorabilă, care …
Citește mai multAvocatul vedetelor Cătălin Dancu a fost trimis în judecată de DNA
Avocatul Cătălin Radu Dancu din Baroul București, care a avut clienți cunoscuți, a fost trimis în judecată de DNA pentru că l-a determinat pe un polițist, trimis și el în judecată, să-i obține informații nepublice. Avocatul a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării) și participație improprie la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (în modalitatea instigării). ”La solicitarea celuilalt inculpat, avocat în cadrul Baroului București (Cătălin Dancu, potrivit portalului instanțelor – n.red), inculpatul Mirică George-Cristian …
Citește mai multPolițist trimis în judecată pentru administrarea unui salon de înfrumusețare și construire imobile
Un subcomisar de la Brigada Autostrăzi din cadrul IGPR a fost trimis în judecată de DNA pentru activități comerciale incompatibile cu funcția. Mai exact, ar fi administrat un salon de înfrumusețare și ar fi construit imobile. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului MIRICĂ GEORGE-CRISTIAN, ofițer de poliție cu gradul profesional de subcomisar la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru comiterea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, participație improprie la infracțiunea …
Citește mai multPercheziții la Cluj. Fraudă cu despăgubiri pentru un autoturism evaluat la circa 100.000 de euro
Polițiștii clujeni fac percheziții în cadrul operațiunii național numită ”Jupiter” pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare. La Cluj este vizată o tentativă de obținere frauduloasă a unei despăgubiri pentru un autoturism evaluat la aproximativ 100.000 de euro. ”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Cluj, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în executare 11 mandate de percheziție domiciliară. Astfel, astăzi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.