Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat joi, 6 noiembrie, 16 percheziții domiciliare în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Iași, Suceava și Bacău, într-un dosar privind exploatări miniere fără licență, spălare de bani și evaziune fiscală. Administratorul unei societăți din Cluj-Napoca este suspectat că, între 2018 și 2024, ar fi extras și comercializat agregate minerale fără autorizație, introducând apoi materialele în circuitul legal prin documente contabile false. „Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2018 – 2024, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul …
Citește mai multadmin
Un cunoscut artist plastic a fost reținut de DIICOT pentru sex cu o minoră
Lucian Irimescu, în vârstă de 63 de ani, artist plastic multi premiat, a fost reținut de procurorii DIICOT pentru act sexual cu o minoră. ”La data de 5 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 63 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada iunie 2018 – decembrie 2019, profitând de poziția sa de încredere și autoritate asupra unei persoane vătămate …
Citește mai multPercheziții la companii din grupul Tinmar, într-un dosar privind tranzacții fictive cu energie și decontări ilegale de sute de milioane de lei
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, împreună cu ofițerii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, au efectuat joi, 6 noiembrie 2025, opt percheziții domiciliare în București, la sediile unor companii din grupul Tinmar și la locuințele persoanelor vizate, într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor. Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie – august 2022, patru societăți din grupul Tinmar ar fi derulat un mecanism intern de tranzacții succesive cu energie electrică, prin care ar fi crescut artificial prețul mediu de achiziție raportat către …
Citește mai multAdministratorul companiei lui Sile Pușcaș, dus cu mandat la Parchet. Sechestru pe o parte din Platinia
Administratorul companiei Drusal SA, deținută de afaceristul Sile Pușcaș, a fost dus cu mandat la Parchet într-un dosar cu prejudiciu de peste 22 milioane lei. Procurorii au pus sechestu pe 111 imobile, unele fiind cote părți din Platinia Shopping Center din Cluj-Napoca. ”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în executare două mandate de aducere, față de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare și față de o femeie, de 52 de …
Citește mai multDeputatul PSD Răzvan Ciortea din Cluj conduce un bolid pe firma unui prieten: ”Ăsta-i visul meu!”
Deputatul Răzvan Ciortea, membru PSD Cluj, este invizibil în Parlament, dar foarte vizibil în parcarea instituției cu un BMW XM, în valoare de peste 100.000 de euro. Bolidul aparține unei firme din Cluj care vinde produse farmaceutice, cu al cărei patron Ciortea recunoaște că e prieten. ”Asta-i visul meu! Io-s de principiu să ne facem plăcerile”, i-a spus deputatul reporterului Snoop.ro care l-a confruntat în parcarea Parlamentului. Pe 22 octombrie, parlamentarul a fost filmat la Palatul Parlamentului în timp ce se urca într-un BMW XM, mașină cu o valoare de piață de peste 150.000 de euro. Răzvan Ciortea a susținut …
Citește mai multAlin Ene, membru CSM: ”Despre prescripție și cine e, de fapt, responsabil”
Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a scris despre mult-discutata prescripție a răspunderii penale, prin care mai multe procese mediatizate au încetat. ”Despre prescripție și cine e, de fapt, responsabil. În ultimele luni auzim tot mai des că „instanțele lasă infractorii să scape”. Dar adevărul este exact invers. Judecătorii sunt obligați să aplice legea, nu să o inventeze. Iar legea este rezultatul deciziilor și al inacțiunilor politice, nu al instanțelor. Este important de spus clar: prescripția răspunderii penale nu este o „găselniță” a justiției din România. Ea există în toate sistemele de drept moderne și are origini …
Citește mai multBalul Tinerilor Avocați din Cluj 2025 va îmbina distracția cu educația financiară
Balul Tinerilor Avocați, organizat de Baroul Cluj, în parteneriat cu Asociația Young Lawyers Cluj și Banca Transilvania, va avea loc în 15 noiembrie. Ediția din acest an vine cu un concept nou, care îmbină distracția cu educația financiară. Organizatorii Balului Tinerilor Avocați promit o seară plină de rafinament, voie bună și socializare între profesioniștii aflați la început de carieră și nu numai. ”Scopul evenimentului este de a consolida spiritul de comunitate între tinerii avocați, de a crea legături autentice și prietenii durabile, dar și de a le oferi participanților un moment de respiro, de inspirație și de bună dispoziție. Balul …
Citește mai multTraian Briciu: Viitorul profesiilor liberale se apără prin educație, inovație și solidaritate
Președintele UNBR, Traian Briciu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europene a Profesiilor Liberale – 5 noiembrie 2025: ”Profesiile liberale sunt una dintre cele mai solide forme de responsabilitate civică, combinând libertatea profesională cu datoria publică. Avocatul, notarul, expertul contabil, medicul, arhitectul și inginerul apără împreună standarde, valori și principii care dau sens democrației. Astăzi, aceste profesii se confruntă cu provocări fără precedent: transformarea digitală, presiunea inteligenței artificiale și riscul intervenției excesive a statului în autonomia profesională. Viitorul profesiilor liberale nu se apără doar prin legi, ci prin educație. Este nevoie de o cultură profesională solidă și de alfabetizare …
Citește mai multFenechiu: Un stat democratic este validat de o avocatură aptă să apere drepturile cetățeanului
Vicepreședintele UNBR, Daniel Fenechiu, a vorbit, la Ziua Profesiilor Liberale din România, despre importanța Convenției Europene pentru Protecția Profesiei de Avocat. „În fiecare an ne bucurăm de succesul profesiilor liberale. Anul acesta este un an în care avocatura europeană și, implicit, cea românească a obținut un succes important, respectiv adoptarea de către Consiliul Europei a Convenției europene pentru protecția profesiei de avocat, la inițiativa CCBE, al cărei membru este UNBR. Documentul adoptat nu se rezumă doar la declarații. Instituie un mecanism practic și eficient de apărare a independenței avocatului”, a arătat Fenechiu, care ocupă și poziția de președinte al Uniunii …
Citește mai multUn parior online a învins în instanță o firmă din grupul Stanleybet
Câștigătorul unui pariu online a dat în judecată firma care deține platforma Gameworld, din grupul Stanleybet, și a obținut câștig de cauză. Instanța a obligat operatorul să-i plăteastă aproape 50.000 de lei. Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea unui jucător reprezentat de avocatul Răzvan Trușcă din Cluj împotriva companiei Megabet International SRL, care administrează platforma Gameworld.ro, și a obligat operatorul să restituie suma de 49.702,95 lei, reprezentând soldul existent în contul său blocat. Instanța a constatat că societatea a închis nejustificat contul de pariere al reclamantului , fără a dovedi încălcarea termenilor și condițiilor platformei. Reclamantul a arătat că, …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.