Un bărbat dintr-o comună din județul Cluj a fost arestat preventiv, fiind acuza de uciderea soției prin asfixiere. Chiar soțul este cel care a sunat la Poliție și a anunțat că și-a găsit soția moartă în casa din comuna Căianu. Necropsia efectuată de medicii legiști au scos la iveală că femeia a fost ucisă. ”La data de 23.12.2017, Poliția municipiului Cluj – Napoca, Secția 2 Poliție Rurală Apahida, a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 68 ani, din satul Căianu Mic, jud. Cluj, a fost găsită decedată la domiciliu de către soțul său, …
Citește mai multadmin
Dragnea a vorbit despre planul de modificare a Codurilor penale
Coaliția de guvernare PSD-ALDE nu va convoca în ianuarie 2018 o sesiune extraordinară pentru modificarea Codurilor Penale. Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, nu este nevoie nici de emiterea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului pe această temă. “Eu nu cred că e nevoie de ordonanţă de urgenţă pentru că şi aceste iniţiative legislative trebuie adoptate după dezbateri. Nici nu sunt de acord să facem o sesiune extraordinară, nu cred că se impune. Asta nu înseamnă că în vacanţa parlamentară comisia specială nu se poate întruni de câteva ori să primească propuneri. Noi vorbim aici de trei componente. Este vorba de un pachet de …
Citește mai multLucan către jurnaliști: ”O să cad și vă dau în judecată!”
Medicul urolog Mihai Lucan le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la ieșirea de la Poliție, unde a semnat pentru controlul judiciar: ”O să cad și vă dau în judecată!” Mihai Lucan a trecut, în această dimineața, pe la Secţia 17 Poliţie din Bucureşti. Medicul trebuie să se prezinte acolo de două ori pe săptămână. Este una dintre condiţiile controlului judiciar impus în dosarul în care DIICOT îl cercetează pentru delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. La ieșirea de la Poliție, medicul s-a confruntat cu tirurile de întrebări din partea jurnaliștilor despre transplante ilegale, trafic de organe… Pentru …
Citește mai multAvocată trimisă în judecată pentru complicitate la luarea de mită de care este acuzat soțul ei, judecător
O avocată din Baroul Covasna a fost trimisă în judecată de DNA pentru complicitate la luarea de miră pentru care a fost trimis în judecată acum doi ani soțul ei, judecător. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Melinda Ordog, avocat în cadrul Baroului Covasna, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită. Judecătorul ar fi cerut ca banii să fie remiși noaptea, ca hoții În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: ”La data de 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri …
Citește mai multForma trimisă la promulgare a Statutului magistraților. Ce se modifică la admiterea și cursurile la INM
Senatul a publicat forma trimisă la promulgare a legii care modifică și completează legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În ce privește admiterea și cursurile la Institutul Național al Magistraturii sunt câteva modificări importante. Mai întâi, data, locul și modul de desfășurare a concursului de admitere și numărul de locuri scose la concurs se publică cu cel puțin 6 luni înainte de data stabilită pentru concurs. În legea actuală se publică cu 60 de zile înainte. În legea de modificare se prevede că îndeplinirea condiției bunei reputații și a condiției de a fi apt din punct de vedere psihologic și …
Citește mai multDezastru pe DN1 în Florești. S-a aprobat un proiect imobiliar cu aproape 600 de apartamente!
Credeați că acum este aglomerație pe DN1C în cea mai populată comună din țară, Florești? Vă anunțăm că astăzi, pe la ora 17.30, Consiliul Local Florești a votat pentru un proiect imobiliar care se va ridica pe locul abatorului Oncos și care va avea aproape 600 de apartamente. Viitorul ansamblu va fi chiar pe marginea celui mai intens circulat drum din Cluj. Consilierii locali din Florești au apobat proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare P.U.Z. – CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENȚIAL ȘI SERVICII”, situat în localitatea Florești, str. Avram Iancu, nr. 358-360, având ca beneficiar pe S.C. ONCOS S.A.” …
Citește mai multFostul iubit al judecătoarei care își ”ceartă” colegii a fost dus la penitenciar după 10 zile de la condamnare
Un polițist judiciar de la DIICOT, fost iubit al judecătoarei Adriana Stoicescu – cea care s-a evidențiat în ultima vreme prin postările pe Facebook în care își ”ceartă” voalat unii colegi, fără a da nume – a fost dus la închisoare după 10 zile de la condamnare. Potrivit Impactpress.ro, Nicu Fiat Mihăițoaia, polițist de la Poliția de Frontieră Timiș, detașat la DIICOT, a fost ridicat și dus la închisoare în 23 decembrie deoarece în 13 decembrie a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel Alba Iulia la 6 ani închisoare pentru luare de mită. Amintim că judecătoarea Adriana Stoicescu, președinte al …
Citește mai multBărbat în vârstă beat la volan în centrul Clujului
Polițiștii au prins, noaptea trecută, un bărbat în vârstă care conducea beat mașina prin centrul Clujului. ”În data de 28.12.2017, ora 00:15, poliţişti din cadrul Poliţiei mun. Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat un bărbat în vârstă de 59 ani, din mun. Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe str. Mihail Kogalniceanu din Cluj-Napoca, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducatorul auto a refuzat să fie condus la unitatea medicală pentru prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, deşi i-a fost adus la cunoştinţă faptul că refuzul …
Citește mai multClujean prins în flagrant când primea 5.000 de euro de la fosta prietenă, pe care o șantaja cu niște fotografii
Polițiștii din Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat care și-ar fi șantajat fosta prietenă cu publicarea unor fotografii nud. Acesta a fost reținut de polițiști în timp ce primea 5.000 de euro. La data de 27 decembrie, Poliţia Municipiului Dej a fost sesizată în scris, de o tânără, de 28 de ani, din comuna Mica, judeţul Cluj, cu privire la faptul că fostul ei iubit, în vârstă de 36 de ani, din aceeaşi localitate, i-ar fi solicitat o sumă de bani, cu o zi înainte, pentru a nu publica …
Citește mai multFotograful Revoluției de la Cluj se judecă cu CNSAS, care susține că Rotta a colaborat cu Securitatea
Fotograful Revoluției de la Cluj, Răzvan Rotta, cel care a realizat celebrul album cu fotografii-document din timpul incidentelor din 21 decembrie 1989, se judecă cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care a cerut instanței să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității. La fond, Rotta a câștigat, fiind respinsă cererea CNSAS, iar dosarul este în recurs la Înalta Curte. Totul a început de la cererea din 2010 adresată CNSAS de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din decembrie 1989, prin care s-a solicitat verificarea lu Răzvan Rotta, in calitate de detinator al titlului de luptatator pentru victoria …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.