Asociațiile magistraților s-au întânit, ieri, cu ministrul Justiției. Florin Iordache. In cadrul intalnirii s-a mai discutat și despre posibila lege a amnistiei si grațierii, despre care vorbea ministrul zilele trecute.
Reprezentanții Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) si ai Asociației Magistraților din România (AMR) au subliniat ca amnistia si gratierea sunt doua institutii diferite, cu meniri diferite si efecte diferite.
”Astfel, daca gratierea are ca efect “iertarea de pedeapsa” si este folosita, intr-adevar, si ca solutie in cazul suprapopularii penitenciarelor, pedeapsa aplicata nemaiexecutandu-se, in cazul amnistiei efectele sunt mult mai puternice.
Amnistia e o cauza de incetare a procesului penal si sterge consecintele acestuia, inclusiv pedepsele complementare, acordandu-se, de regula, pentru anumite tipuri de infractiuni, la schimbarea unor regimuri politice cand noua viziune ori noua realitate impune iertarea lor.
Ca atare, este evident ca justificarea aministiei prin supra-aglomerarea penitenciarelor este un argument fals si folosit periculos in acest context, astfel incat asociatiile resping categoric o astfel de masura.
In ceea ce priveste o eventuala gratiere, insa, masura este justificata de supra-aglomerarea si conditiile inumane din penitenciare, lucru evidentiat de repetatele condamnari la CEDO.”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România.
In opinia UNJR si AMR, o eventuala lege de gratiere trebuie sa vizeze doar infractiuni cu un redus grad de pericol social si care sa excluda infractiunile de coruptie. In vederea gasirii celei mai bune forme pentru o asemenea lege a gratierii ar fi binevenita o dezbatere publica, purtata cu argumente factuale si rationale.
La intalnirea cu ministrul justitiei, Florin Iordache, au participat, din partea magistratilor, judecator Andreea Ciuca – presedintele interimar al AMR –, judecator Mariana Croitoru – membru in Consiliul Director al AMR –, judecator Madalina Afrasinie, judecator Dana Girbovan – presedintele UNJR –, Iulia Craiu – membru in Consiliul Director al UNJR –, procuror Constantin Sima – presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania (APR).
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

