fbpx

ANPC și Ministerul Sănătății, chemate în judecată pentru a lua măsuri în cazul vânzării de țigări, alcool și energizante minorilor

Avocații asociației care arată cum se vând minorilor alcool, țigări și energizante în Cluj-Napoca au sesizat ANPC cu privire la problemă, dar autoritatea i-a pasat către poliție, deși are campanie în care îndeamnă oamenii să sesizeze vânzarea de tutun minorilor. La fel și Ministerul Sănătății, care are aceleasi competente ca si ANPC, își declină responsabilitatea, iar Poliția nu a dat niciun răspuns. Astfel că asociația Be There prin SCA Budușan și Asociații a chemat în judecată Protecția Consumatorilor și Ministerul Sănătății, pentru ca instanțele să le oblige să ia măsuri impotriva vanzarii de tigari, tigari electronice si alte produse care contin tutun si nicotina catre minori.

Deși pe bannerele campaniei ANPC împotriva vânzării de tutun minorilor oamenii sunt îndemnați să sune la un număr scurt, în momentul când este apelat acest număr, răspunde un robot care ne spune că nu se pot înregistra reclamații la telefon și ne îndeamnă să intrăm pe site-ul ANPC și să completăm un formular. Același robot ne spune că reclamația trebuie însoțită de bon, factură sau contract, asta ar însemna că persoana care vrea să reclame trebuie să ia bonul din mâna minorului care cumpără tutun sau ca minorul să se autodenunțe. Mai jos vedeți video cu apelul către Protecția Consumatorilor.

Avocații asociației au trimis sesizări și pe adresele de e-mail ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Cluj.

De la adresa de secretariat a venit următorul răspuns:

”Contactarea Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor (ANPC) pe această cale reprezintă acceptul dumneavoastră de comunicare prin email.
Foarte important!!!  Pe această adresă de e-mail nu se primesc reclamații.
Pentru reclamații este obligatoriu folosirea Formularului de Sesizare Online de pe site-ul instituțieiwww.anpc.gov.ro
Vă rugăm să încercaţi, în prima fază, rezolvarea pe cale amiabilă a problemei dumneavoastră, împreună cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul.

Dacă nu ajungeți la o înțelegere cu acesta și considerați că vă sunt încălcate drepturile, vă rugăm să-i solicitați un punct de vedere in scris, cu privire la problema dumneavoastră. În cazul în care răspunsul nu este unul satisfăcător, aveţi dreptul să depuneţi o reclamaţie/sesizare ce se va rezolva în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca aceasta să fie însoţită de toate documentele probatorii, respectiv factură fiscală, bon fiscal sau chitanţă, contract, certificat de garanţie sau alte documente, care fac dovada achiziției produsului sau prestării unui serviciu. Neatașarea acestora va duce la clasarea sesizării.

Reclamaţia sau sesizarea se fac în nume personal sau cu mandat/împuternicire avocațială. Dacă ulterior veți ajunge la o înțelegere cu operatorul economic, vă rugăm să ne trimiteți pe email o înștiințare prin care ne anunțați retragerea reclamației/sesizării.”

De pe adresa crpccluj@anpc.ro, avocații au primit următorul răspuns:

”Vă rugăm să aveți în vedere că pe această adresă de e-mail nu se primesc reclamații. Pentru reclamații este obligatorie folosirea Formularului de Sesizare Online de pe site-ul instituției: www.anpc.gov.ro

Vă informăm de asemenea că aspectele sesizate de dumneavoastră sunt de competența poliției, instituție căreia vă rugăm să vă adresați.”

Pentru că ANCP refuză să ia măsuri, asociația a acționat în instanță instituția și a cerut:

”Obligarea pârâtei ca in maxim 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză, să iamasurile legale pentru implementarea unui sistem de preluare a sesizărilor privind săvârșirea de către operatorii economici a faptelor de comercializare de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun către minori,în vederea asigurării unui cadru logistic ce poate garanta posibilitatea reală și concretă de sesizare a acestor fapte sancționate de Legea 61/1991 si Legea nr. 349/2022, prin punerea la dispoziția tuturor cetățenilor un număr de telefon pentru a prelua în concret aceste sesizări precum și o metodă funcțională de preluare în concret a acestor sesizări de la cetățeni”, se arată în acțiunea depusă prin SCA Budușan și Asociații.

De asemenea, în alt dosar de contencios,. asociația Be There a solicitat Tribunalului Cluj  ”să oblige pârâtul Ministerul Sănătății, ca prin agenții săi însărcinați, să acționeze în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 221/2016  privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe, și pe cale de consecință să efectueze controalele ce se impun a fi efectuate cu privire la contravențiile semnalate prin sesizarea transmisă de subscrisa la data de 06 septembrie 2024”

De asemenea, s-a solicitat ”obligarea pârâtul (MS- n.red) la plata unei penalități în cuantum de 1000 lei/zi de întârziere, pentru neexecutarea benevolă a obligației de a face, de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezentul dosar și până la îndeplinirea efectivă a obligației ce face obiectul cererii, în favoarea reclamantei”

De menționat este că există cinci autorități competente să ia măsuri, să constate și să sancționeze faptele ilegale de vânzare de tutun, alcool si energizante către minori, dintre care ANPC și Ministerul Sănătății au competență doar pe vânzarea de țigari și alte produse care conțin tutun, iar in ceea ce privește vânzarea de energizante și alcool sunt competente Politia Locală din cadrul Primăriei, Jandarmeria și Poliția din cadrul MAI.

Comments

comentarii

Monica Niculescu şi Gabriela Ruse au câştigat turneul de categorie WTA 125 din Hong Kong la dublu.... Citește mai mult
CFR Cluj a reușit un meci bun împotriva celor de la Poli Iași, chiar și în inferioritate numerică după cartonașul roșu luat de Kamara. „Dacă nu greșim noi, greșește arbitrul”, spune antrenorul Dan Petrescu.... Citește mai mult

Lasă un răspuns