Fosta judecătoare și fostă membră CSM, Andrea Chiș, cadru universitar, vorbește în documentarul Recorder ”Justiție capturată” despre structura de tip piramidal din sistemul judiciar, pârghiile prin care pot fi repartizați judecătorii pe secții și în completuri de judecată și detașările judecătorilor din dosare e mare corupție. Despre aceste aspecte, Andrea Chiș a scris într-un studiu publicat în 2023 și intitulat ”Folosirea (in)adecvată a puterii în sistemul judiciar din Româmia (2017-2023)”
Andrea Chiș spune în documentarul Recorder că modificările la Legile Justiției care au dus la structura piramidală s-au făcut de către politicieni, cu complicitatea unor magistrați:
”Există, din păcate, judecători și procurori care sunt un fel de cal troian. Adică ei cunoscând toate amănuntele pot să facă mult mai mult rău decât ar putea să facă un politician din exterior, pentru că tot noi știm cel mai bine ce ne poate vulnerabiliza sau ce ne poate întări”
”Am spus de cal troian pentru că cei din sistem știu cel mai bine de ce pârghii au nevoie ca sistemul să fie controlat și acuma în legi exista aceste pârghii și ele pot fi folosite. Aceste pârghii poate un politician nu le-ar fi observat dacă nu i le-ar fi spus cineva din sistem”
”Avem în vârf acest CSM care de fapt răspunde de toate promovările din sistem. Președintele este singurul care dă concurs, concurs organizat de CSM cu comisie numită de CSM după care președintele propune Consiliului vicepreședintele președinții de secții care fac parte din Colegiul de conducere. După aceea repartizarea judecătorilor pe secții și pe completuri se face de președinte în colaborare cu colegiul de conducere. Deci iată, apropo de structură piramidală, pârghii de posibil control inclusiv pe cum repartizezi judecătorii pe secții și pe completuri de judecată”, a spus Chiș.
Studiu publicat într-o revistă a Academiei Române
Fosta membră CSM a amintit, după postarea documentarului, de studiul din 2023, la care nu au existat reacții publice.
”Despre tot ce am vorbit aseară în investigația făcută de Recorder am scris un studiu în anul 2023 și l-am publicat, nu întâmplător, în revista Institului de Științe Politice și Relații Internaționale I.C. Brătianu a Academiei Române.
Studiul a circulat în mediile juridice, deci cel puțin o parte dintre colegii juriști din toate profesiile, inclusiv cei care predau dreptul, l-au cunoscut.
L-a cunoscut și CSM-ul din actuala componență și nu a reacționat atunci în niciun fel, deși părți din el au fost atunci preluate de o parte a presei. Aceasta, probabil, pentru că e susținut de fapte, așa cum rezultă inclusiv din trimiterile la hotărâri ale CSM din notele de subsol.”, a postat Chiș.
”Structură de tip piramidal, ce poate fi controlată de cei aflați în vârf”
În studiul din 2023, intitulat ”Folosirea (in)adecvată a puterii în sistemul judiciar din Româmia (2017-2023)”, Andrea Chiș a scris:
”Sistemul judiciar din România a devenit, în decurs de câțiva ani, o structură de tip piramidal, ce poate fi controlată de cei aflați în vârf, adică de o mână de judecători și procurori, în mâinile cărora se află cariera fiecărui judecător și procuror din România. Această mare putere poate fi folosită într-un mod adecvat sau inadecvat. Titlul studiului sugerează o concluzie personală: puterea aceasta mare a fost și mai poate fi folositã inadecvat. Cu o mare putere vine sau ar trebui să vinã și o mare responsabilitate. Cu toate acestea, tragerea la răspundere a celor care folosesc inadecvat, abuziv, o astfel de putere este foarte dificil de realizat în România, în circumstanțele actuale.”
În studiu apare și problema detașărilor la CSM:
”CSM și-a fãcut un obicei din a detașa în aparatul propriu judecãtori de la anumite instanțe, într-un mod total netransparent. Nu se cunosc posturile care se doresc a fi ocupate, iar numele acestora nu apare pe ordinea de zi a ședinþelor Secției pentru judecãtori.
Aceste detașãri constituie în sine posibile recompense, pentru cã presupun un venit mai mare (incluzând de multe ori si diurne) si, în foarte multe situații, un volum de activitate mai mic decât în instanțe. Judecători care se întorc în instanțe sunt promovați înaintea colegilor care au rãmas sã judece dosare.
În cazul judecãtorilor penaliști, în special al celor de la curțile de apel care judecă apeluri în cauze de mare corupție, pronunțând hotãrâri definitive, detașarea în CSM poate să însemne reluarea probațiunii, ceea ce poate conduce la prescripția rãspunderii penale.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


