Procurorii au decis control judiciar pentru 60 de zile pe numele influenceriței Anei Morodan, urmând a fi eliberată din arestul Politiei Capitalei diseară, când expiră ordonanța de reținere de 24 de ore.
Ana Morodan, reținută miercuri de polițiștii de la Rutieră din Capitală pentru că circula fără permis și sub influența alcoolului și a unei substanțe, a ajuns în această după amiază din Arestul Poliției Capitalei în fața procurorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
”Am condus fără carnet! Gata!! Ho! Nu avem nicio substanță”, le-a spus jurnaliștilor.
Morodan a susținut că nu a văzut când agenții de circulație i-au făcut semn să tragă pe dreapta.
”N-am primit semnale de la polițiști. Sunt foarte ok. Am condus fără carnet, frate, nu am făcut alte prostii.m”, a spus vedeta, care a fost asaltată de jurnaliști înainte sa intre la parchet.
Aceasta a mai adaugat ca nu consuma droguri, doar ia pastile cu reteta de la medic pentru ca este insomniaca si ca aceste pastile contin substanța benzodiazepină, ce ar putea apărea pe Drugtest.
Morodan a fost reținută după ce a fost oprită a doua oară în trafic în aceeași zi. Prima dată, a ignorat semnalele poliției și a lovit două mașini, refuzând apoi să fie testată pentru alcool și substanțe. Ieri seară, a fost oprită din nou de poliție, iar de această dată a fost testată cu etilotest și Drugtest, rezultatul fiind pozitiv atât la alcool, cât și la substanțe psihoactive.