Amendă pe Legea 61/1991 pentru șicanare în trafic

Șoferul agresiv de care s-au plâns mai mulți clujeni că au fost șicanați în trafic și care a fost filmat recent cu o cameră de bord a fost identificat de poliție și sancționat cu 200 de lei în baza Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

”Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au identificat persoana din imagini, respectiv un tânăr în vârstă de 28 de ani, acesta fiind invitat la sediul unității de poliție în vederea audierii și clarificării tuturor împrejurărilor incidente evenimentului.

Ca urmare a tuturor verificărilor întreprinse și a activităților efectuate, conducătorul auto a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor.”, a transmis IPJ Cluj.

Amenda a fost dată pentru contravenția prevăzut de articolul 2 alin (1) din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

Articolul 2 – Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;

Amenzile pentru contravenția menționată mai sus sunt de la 200 la 1000 lei.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns