Un primar din Cluj a fost achitat în apel, după ce la fond primise 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Prin sentinţa penală nr.1377 pronunţată la data de 11.12.2020 de judecătoria Gherla, Dumitru Oltea a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de articolul 297 alineatul (1) din Codul penal. S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei precizate la punctul 1., pe durata termenului de încercare de 2 ani 4 luni.

Avocații Călin Budișan și Alexandru Corpodean au precizat, în apel, printre altele, următoarele:

”Tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu trebuie analizată prin prisma considerentelor Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că doar încălcarea unor atribuţii de serviciu prevăzute printr-un act de reglementare primară (lege, ordonanţă de guvern sau ordonanţă de urgenţă) pot conduce la tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute înalte acte (hotărâri de guvern, ordine de ministru, regulamente, ordine de serviciu, etc.) poate atrage alte categorii de răspundere (administrativă, disciplinară, civilă).

In concluzie, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, „nullum crimen sine lege, nulla pena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale.

Legiuitorul a prevăzut că sancţiunea nerespectării forţei obligatorii a hotărârii judecătoreşti în materia punerii în posesie a proprietarilor de teren atrage o răspundere civilă, sub forma plăţii de penalităţi, astfel încât aceeaşi acţiune ilicită nu poate antrena în acelaşi timp şi răspunderea penală, întrucât, aşa cum a arătat Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată, „din perspectiva principiului „ultimo ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”.

”În primul rând, Curtea reține incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 405/2016 prin care s-a reținut că dispozițiile art. 297 alin. (1) C.pen. sunt constituționale doar în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

În cuprinsul aceleiași decizii, Curtea a reținut că obligațiile de serviciu încălcate de funcționarul public care este subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu trebuie cuprinse în mod explicit în acte de legislație primară, respectiv legi sau ordonanțe ale Guvernului, ori expunerea în cuprinsul stării de fapt, în sprijinul învinuirii, a unor texte de lege care constituie cadrul legal general într-o anumită materie nu întruneşte aceste cerinţe.

Mai mult, instanța de contencios constituțional nu a exclus posibilitatea ca atribuțiile de serviciu să fie descrise și în acte de legislație secundară, fiind însă obligatoriu ca legislația primară în baza căreia sunt emise actele de legislație secundară să le prevadă în mod explicit, neechivoc și cu suficientă precizie. Aceste din urmă acte de legislație secundară sunt cele care vin să detalieze obligațiile incluse în legislația primară care se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Astfel, normele de legislație secundară nu sunt excluse de plano din sfera actelor susceptibile de a completa norma penală, însă ele nu pot decât să detalieze prevederile normei primare.

Totodată, Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 405/2016 că legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al infracțiunii în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu ușurință, prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

În cazul normelor în alb, precum cea reglementată la art. 297 alin. (1) C.pen., elementul completator poate fi preluat direct din actul normativ de forță juridică inferioară, fiind însă respectate exigențele de constituționalitate numai în măsura în care obligația este descrisă cu suficientă precizie, astfel încât destinatarii normei penale să aibă elementele necesare cunoașterii conduitei ilicite sancționate de lege, ceea ce nu se regăseşte în prezenta cauză.

În al doilea rând, aşa cum am arătat anterior, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, urmarea imediată constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din unitatea în care-şi desfăşoară activitatea subiectul activ, urmare, care însă este condiţionată de apariţia unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane ori de producerea unei pagube.

În prezenta speţa nu este cazul de astfel de norme, normele indicate au ca si destinatar comisia si nu primarul sau preşedintele comisiei, iar activitatea comisiei este reglementată nu de Lege, ci de acte normative secundare, respectiv Hotărâri de Guvern. De asemenea, art. 64 din legea 18/1991 la care face trimitere prima instanţă nu poate atrage răspunderea penala, ci cel mult o răspundere civilă potrivit principiului ultima ratio, specificându-se extrem de clar în cuprinsul acestui text legal ca sancţiunea o reprezintă obligarea la plata unor penalităţi conform codului de procedura civila.

Legea fondului funciar stabileşte în sarcina primarului executarea obligaţiei impuse de instanţă de punere în posesie, prevăzând în mod expres care este sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii, respectiv plata de penalităţi, ceea ce în prezenta cauză s-a realizat prin sentința civilă nr. 85/02.02.2016, pronunțată în dosarul nr. 2417/235/2015, prin care s-a dispus obligarea Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mintiu Gherlii la plata sumei de 100 lei, cu titlu de penalități, pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației stabilite în sarcina sa prin sentința civilă nr. 592/2012 a Judecătoriei Gherla.

Aşadar legiuitorul a prevăzut că sancţiunea nerespectării forţei obligatorii a hotărârii judecătoreşti în materia punerii în posesie atrage o răspundere civilă, sub această formă a plăţii de penalităţi, astfel încât aceeaşi acţiune ilicită nu poate antrena în acelaşi timp şi o răspundere penală.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată, „din perspectiva principiului „ultimo ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”.

Prin urmare, având în vedere că faptele imputate în rechizitoriu şi sentinţa penală (inculpatul a refuzat punerea în posesie şi efectuarea actelor în vederea reconstituirii dreptului de proprietate) nu se suprapun peste modelul abstract prevăzut de textele legale referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate (texte care vizează comisia ca organ colectiv) acestea evident nu sunt prevăzute de legea penală, inculpatul neputând răspunde pentru activitatea respectivă.

Tipicitatea, ca trăsătură a infracţiunii, se constituie într-o garanţie a respectării principiului legalităţii, întrucât o fapta concretă poate fi sancţionată penal numai dacă ea se regăseşte în descrierea realizată de o normă penală. În acelaşi timp, tipicitatea este o garanţie a respectării principiului minimei intervenţii, întrucât nu toate comportamentele contrare ordinii juridice sunt incluse în sfera dreptului penal, unele putând fi prevenite eficient prin alte categorii de răspunderi corespunzătoarele altor ramuri de drept.

Tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu trebuie analizată aşadar prin prisma considerentelor Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că doar încălcarea unor atribuţii de serviciu prevăzute printr-un act de reglementare primară (lege, ordonanţă de guvern sau ordonanţă de urgenţă) pot conduce la tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute înalte acte (hotărâri de guvern, ordine de ministru, regulamente, ordine de serviciu, etc.) poate atrage alte categorii de răspundere (administrativă, disciplinară, civilă).

Cu privire la prejudiciu, persoana vătămată prin declaraţia din 11.03.2019 a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât au fost achitate toate pretenţiile formulate de către primăria Mintiu Gherlii şi nu are nicio pretenţie materială, civilă sau penală faţă de inculpat.

Totodată, cu ocazia dezbaterilor pe fond persoana vătămată prin avocat a precizat că nu solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu pe considerentul că sancţiunea primită de către inculpat pe linie civilă, o amendă în jur de 9.000 EURO, este suficientă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti.

Cu privire la inexistenţa prejudiciului, sunt de interes în prezenta cauză şi aspectele relevate în cursul cercetării judecătoreşti în apel, din care a reieşit că Parohia Reformată Gherla nu era practic îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pe toate acele amplasamente, întrucât exproprierea terenurilor în cauză s-a realizat în baza legii din 30 iulie 1921 pentru reforma agrară în Transilvania.

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, reconstituirea vizează doar preluarea abuzivă a terenurilor în perioada 6 martie 1945 – 21 decembrie 1989, nu şi preluările anterioare.

Aceste aspecte au fost reţinute la f. 10 din decizia civilă nr. 1496/A/2019 din 08.10.2019 a Tribunalului Cluj, depusă la dosarul cauzei, în faţa primei instanţe, pentru termenul din data de 04.12.2020 (f.61-66).

Prin această decizie, instanţa civilă a soluţionat un litigiu similar celui soluţionat prin sentinţa civilă nr. 592/2012 a Judecătoriei Gherla, litigiu între aceleaşi părţi (Parohie şi Primărie) şi cu privire la reconstituirea unor terenuri înscrise în aceleaşi CF-uri ca şi cele care au fost analizate în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 592/2012 a Judecătoriei Gherla.

Raportat la înşiruirea de acte normative reţinute a fi încălcate de către inculpat, Curtea observă că în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, urmarea imediată constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din unitatea în care-şi desfăşoară activitatea subiectul activ, urmare care însă este condiţionată de apariţia unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane ori de producerea unei pagube. Or, în speţă niciunul din aceste elemente nu este prezent, în opinia Curţii.

Faţă de cele sus-expuse, în baza art. 421 pct.2 lit. a C.pr.penală Curtea va admite apelul declarat de către inculpatul OLTEAN DUMITRU împotriva sentinţei penale nr. 1377/2020 din data de 11.12.2020 pronunţată de Judecătoria Gherla, pe care o va desfiinţa în întregime, sub aspectul laturii penale şi a obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

În temeiul art. 396 alin.5 C.pr.penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.penală va achita pe inculpatul OLTEAN DUMITRU de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.1 Cod penal.”