CSM propune să se emită copii legalizate ale hotărârilor judecătorești prin aplicații informatice, cu semnătura electronică extinsă a instanței

CSM a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de modificare a Regulamentului instanțelor, prin care s-ar introduce posibilitatea comunicării copiilor legalizate ale hotărârilor judecătoreşti prin utilizarea unei apilcaţii informatice. În acest caz, copia legalizată cuprinde şi semnătura electronică extinsă a instanţei, care înlocuieşte ştampila instanţei şi semnătura grefierului.

În temeiul prevederilor art. din Legea 52/2003 privind transparența decizională, Consiliul Superior al Magistraturii declanșează consultarea publică a proiectului de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, procedură în cadrul căreia, în condițiile prevederilor art. 7 alin. 6 din lege, organizațiile societății civile, asociațiile profesionale, persoanele interesate pot propune amendamente și sugestii pentru a fi avute în vedere în cadrul procesului decizional, sau pot solicita organizarea unor dezbateri publice.

Sugestiile si propunerile se transmit pe adresa de e-mail catalin.putinei@csm1909.ro în format electronic completând formularul anexat sau prin corespondență obișnuită la adresa CSM din Calea Plevnei, nr. 141B, Sector 6, București, până la data de 5 decembrie.

Proiectul de modificare a Hotărârii Plenului CSM nr. 1375/2015:

  1. La articolui 131, alineatul (8) se modifică şi va avea următorui cuprins:

„(8) Grefierul de şedinţă comunică părţilor sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, in cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată şi semnată. În situaţiile prevăzute Ia art. 427 alin. (2) — (4) din Codul de procedură civilă ori în alte cazuri în care legea prevede că hotărârea se comunică altor instituţii sau autorităţi, în vederea îndeplinirii atribuţillor care le revin, instanţa comunică din oficiu copia legalizată a hotărârii judecătoreşti, realizată potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. (2).”

  1. la articolui 161, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) La cerere se pot elibera copii legalizate ale hotărârilor judecătoreşti, care vor purta stampila instanţei pe fiecare filă şi menţiunea „conform cu originalul”. Pe copia legalizată a hotărârii judecătoreşti definitive sau irevocabile, după caz, se arată modul in care aceasta a rămas definitivă sau irevocabilă, precum şi data rămânerii definitive sau irevocabile, după caz. În acest scop, grefierul care eliberează copia solicită, dacă este necesar, primei instanţe, informaţii referitoare la evidenţa căilor de atac. Pentru hotărârile judecătoreşti nedefinitive sau desfiinţate se menţionează acest aspect pe copia legalizată eliberată. Dispoziţiile art. 160 alin. (1)-(6) se aplică in mod corespunzător.

(3) La cerere se pot elibera copii verificate pentru conformitate de pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei, altele decât hotărârile judecătoresti, care vor purta ştampila instanţei pe fiecare filă şi se va percepe taxa judiciară de timbru aferentă copiilor legalizate. În acest caz, copiile de pe actele emise de instanţă vor purta menţiunea “conform cu originalul”, iar copiile de pe aite înscrisuri vor purta menţiunea “conform cu înscrisul aflat la dosar”. Dispoziţiile alin. (1) se aplică 1n mod corespunzător.”

  1. La articolul 161, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorui cuprins:

„(6) Generarea şi comunicarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătoreşti se poate face de grefa instanţei şi prin utilizarea unei apilcaţii informatice în cazul în care aceasta este disponibilă la nivelul instanţel, dacă prin cererea de eliberare au fost indicate datele corespunzătoare în acest scop, În acest caz, copia legalizată cuprinde menţiunile arătate la alin. (2) şi semnătura electronică extinsă a instanţei, care înlocuieşte ştampila instanţei şi semnătura grefierului,”

Proiectul AICI

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns