Cei care au depus plângeri contravenționale și au invocat decizia CCR 152/2022 au câștigat pe bandă rulantă procesele. Cei care au așteptat adoptarea proiectului de lege s-au ”fript”. Este și cazul unui bărbat din Huedin care s-a trezit executat silit de ANAF pentru amenda primită în aprilie 2020.
În 16 iunie 2020, Senatul a adoptat o propunere legislativă care prevede anularea amenzilor date pe durat stării de urgență și returnarea banilor în cazul celor care le-au plătit.
Potrivit proiectului, inițiat de Cseke Attila (UDMR), Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) și Victor Ponta (Pro România), procesele verbale de contravenție emise pe durrata stării de urgenţă se declară mule. Amenzile care au fost achitate, total sau în parte, se restituie la cerere acestora. Nu se anulează amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi cele aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. „În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire a sumelor”, potrivit proiectului
În 24 iunie 2020 proiectul a fost înregistrat la Camera Deputatilor pentru dezbatere, aceasta fiind camera decizională. De atunci se plimbă pe la comisii. În 14 iunie 2021, a primti aviz de la Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. De atunci pauză.
Între timp, amenzile necontestate au ajuns să fie puse în executare de ANAF, iar românii nu au argumente pentru a câștiga contestațiile la executare. Un exemplu de la Judecătoria Huedin mai jos.
Un clujean este executat silit pentru amendă primită în stare de urgență pentru lipsa declarației pe proprie răspundere Covid 19
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 08.04.2021, contestatorul a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimata ANAF prin Direcția Finanţelor Publice Cluj, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea titlului executoriu şi a somaţiei emise în dosar execuţional şi a procesului-verbal de contravenţie.
În motivare a în fapt a contestaţiei la executare se susţine că a formulat prezenta cerere ca urmare a întocmirii procesului -verbal nr. PV 0542 din 06.04.2020 prin care a fost sancţionat pentru că nu avea asupra sa declaraţia pe propria răspundere COVID 19, proces verbal pe care îl consideră ca fiind neconstituţional şi care încalcă drepturile fundamentale si libertăţile garantate de constituţie.
În drept au fost invocate dispoziţiile Deciziei nr. 457/2020 a Curţii Constituţionale a României şi art. 53 din Constituţia României.
Direcția de Finanțe a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, iar pe fondul cauzei respingerea contestaţiei ca netemeinică şi nefondată.
În motivarea în fapt a întâmpinării s-a susţinut că cererea este inadmisibilă întrucât contestatorul nu aduce niciun fel de critici actelor de executare, ci încearcă să valorifice alte aspecte care exced cadrului unei contestaţii la executare. Astfel, contestatorul încearcă să aducă critici titlului de creanţă reprezentat de către Procesul-Verbal nr. 0542 din data de 06.04.2020. Or, atât timp cât contestatorul nu dovedeşte că a formulat plângere contravenţională, iar procesul verbal de contravenţie ce constituie titlu executoriu nu a fost desfiinţat, contestaţia la executare apare ca fiind inadmisibilă.
Instanța a pus în vedere contestatorului să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 145 lei până la termenul de judecată din data de 19.10.2021.
”Având în vedere faptul că în cauză contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite, în considerarea prevederilor legale anterior menţionate, instanţa va admite excepţia nelegalei timbrări a contestaţiei la executare, invocată din oficiu şi va anula anula contestaţia la executare, ca fiind nelegal timbrată.”, a hotărât instanța.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



