Judecătoria Cluj-Napoca confirmă sancțiunea aplicată de Jandarmerie actriței Oana Mardare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins plângerea contravențională a actriței Oana Mardare, cea ridicată de jandarmi la mitingul anti-gay din 1 iulie 2017.

Instanța a pronunțat în 23 noiembrie următoarea soluție:

”Respinge plângerea contravențională formulată de petenta MARDARE OANA în contradictoriu cu intimata GRUPAREA DE JANDARMI MOBILA CLUJ-NAPOCA. Menține ca legal și temeinic întocmit procesul verbal seria JO nr. 1105528/01.07.2017. Fara cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria Cluj-Napoca, sub sanctiunea nulitatii.”

Potrivit șefului Grupării Mobile, Sebastian Clițan, Mardare a fost sancționată contravențional în conformitate cu articolul 26, alin. 1, lit. e și lit. i din Legea 60/1991.

Cele două litere de lege indicate prevăd:

e) instigarea prin orice mijloace, initierea sau recurgerea la actiuni violente sau alte manifestari, cu intentia de zadarnicire ori tulburare, in orice mod, a adunarilor publice;

i) refuzul de a parasi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii

Contraventiile prevazute la alin. (1) lit. d), e), f), g), h) si i), cu amenda de la 500 lei la 5.000 lei.

Reprezentanții Jandarmeriei nu au dorit să spună suma cu care a fost amendată actrița, dar Clujust a aflat că este vorba de 1.000 de lei.

Actrița a scris pe Facebook după incident:

”Nu, nu sunt ok. Nu am inteles nimic din ce s-a intamplat azi. Din momentul in care am deschis gura intr-un spatiu public, la o manifestare publica, intr-un mod pasnic si pacifist si am fost luata pe sus… din momentul ala nu am mai inteles nimic. Asta e si problema mea in fond: nu inteleg multe dintre lucrurile care se intampla in jurul meu. N-am inteles de ce am fost azi dimineata la un mars de solidaritate in Cluj, la marginea Somesului, feriti de privirile oricarui clujean care s-ar putea simti jignit de cateva sute de oameni care promovau iubirea si drepturile omului. N-am inteles de ce in Piata Avram Iancu e autorizata fara nicio problema o manifestare care promoveaza ura si discriminarea. N-am inteles de ce, eu cetatean, nu am voie sa stau sa ascult ce zice celalalt cetatean si sa imi permit sa corectez afirmatiile lui eronate. N-am inteles de ce eu, cetatean, sunt scoasa cu forta din spatiul public cand le spun ca, daca ma lasa, plec de buna voie dupa ce se termina manifestarea la care vreau sa particip, pentru ca ma intereseaza sincer sa INTELEG. N-am inteles de ce jandarmeria este agresiva cu un om care nu e agresiv. De ce sunt acuzata de violenta cand nu am fost violenta, de consum de alcool cand nu consum alcool, de rebeliune cand nu am fost rebela. N-am vrut scandal. Revolutie. Atentie. N-am vrut sa fiu curajoasa. Am vrut doar sa vad cati oameni sunt in Piata Avram Iancu si sa aud ce tip de discurs este considerat potrivit pentru “centru”. Dar mi-am permis sa nu fiu de acord. In centru centrului. Si… asta nu se face.”

Reprezentanții Jandarmeriei au emis atunci următorul comunicat:

“Referitor la informatiile si imaginile aparute recent in spatiul public, prin care se prezinta o interventie de indepartare a unei persoane din cadrul unei adunari publice organizate conform legii, Gruparea de Jandarmi Mobila ‘Stefan Cicio-Pop’ Cluj-Napoca face urmatoarele precizari:

Urmarind doar imaginile prezentate in spatiul public, interventia jandarmilor poate parea disproportionata sau cel putin lipsita de tact, avand in vedere ca persoana care provocase incidentul era o femeie, insa analizand intreg contextul, interventia jandarmilor a fost una legala si mai ales oportuna.

Inca de la inceput s-a incercat calea dialogului sau orice alta posibilitate de detensionare pasnica a acestei situatii, femeia fiind avertizata ca este ilegal sa intervii pentru tulburarea unei adunari publice declarate, insa aceasta a refuzat de fiecare data incercarea pasnica a reprezentantilor jandarmeriei de a dialoga.

Numarul mare de jandarmi din jurul femeii, care a creat imaginea de interventie disproportionata, a fost de fapt o decizie a comandantului actiunii de protejare a femeii, intrucat o parte dintre manifestantii prezenti la adunarea publica, indignati de atitudinea persoanei respective, incepusera sa se exprime vehement, folosind chiar injurii la adresa acesteia si existand riscul iminent ca femeia sa fie agresata fizic.”

Celebrul polițist Marian Godină a comentat pe Facebook incidentul de la Cluj, spunând că „atunci când prezenţa unei persoane instigă, acea persoană trebuie îndepărtată, pentru ca lucrurile să nu degenereze, asta pentru protecţia ei în primul rând. (…) A fost pentru a doua oară când am descoperit o actriţă de care nu auzisem, dar nu pentru că ar fi făcut vreun rol extraordinar în vreun film premiat, ci pentru că a ţinut să joace în public, gratuit, un rol de circar. Actriţa noastră a participat la un marş LGBT, după care a ţinut să meargă şi la manifestaţia antigay. S-a dus acolo, după cum ea ne spune, ca să facă dialog, adică nu doar să asculte şi să tacă (ceea ce era oricum ostentativ)”, a scris poliţistul

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns