CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Avocatul Marius Liviu Harosa, conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a încetat din viață la doar 52 de ani. Parcursul său profesional a reunit activitatea universitară, cercetarea în dreptul civil și canonic și practica avocaturii, inclusiv implicarea în procese pentru protejarea Roșiei Montane.
Marius Liviu Harosa a absolvit Facultatea de Drept a UBB în anul 1997, ca șef de promoție. În același an, a urmat cursuri de drept internațional privat la Academia de Drept Internațional de la Haga.
În 2008, a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea Babeș-Bolyai, cu distincția „Magna cum laude”, sub îndrumarea profesorului Liviu Pop. Cercetarea sa doctorală a avut ca temă bunurile temporale ale Bisericii. Formarea sa a inclus ulterior studii postdoctorale la Academia Română și la instituțiile pariziene École des Hautes Études en Sciences Sociales și Collège de France.
În cadrul Departamentului de Drept Privat al Facultății de Drept a UBB, a predat discipline precum Drept civil. Drepturile reale, Drept canonic și Clinica juridică. Lucrarea sa „Bunurile temporale ale Bisericii. Regimul juridic al bunurilor aparținând cultelor religioase” a fost recompensată cu premii ale Uniunii Juriștilor din România și Academiei Române.
În paralel cu activitatea universitară, a practicat avocatura în Baroul Cluj. Potrivit prezentării sale profesionale, era avocat definitiv din anul 2000 și managing partner al societății Harosa și Asociații. Activitatea sa a cuprins consultanță și litigii în domenii precum dreptul civil, comercial, administrativ, fiscal, imobiliar și al mediului.
Colegul și prietenul său, avocatul Ciprian Păun, a scris un text in memoriam din care redăm următoarele:
”Venea din Năsăud, din acel colț de Ardeal, în care cartea și cuvântul dat au avut întotdeauna greutate. A terminat Dreptul la Babeș-Bolyai în 1997, șef de promoție, a trecut prin Academia de Drept Internațional de la Haga, și-a luat doctoratul în drept civil cu magna cum laude și a mers mai departe cu cercetarea la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. Academia Română i-a acordat Premiul „Andrei Rădulescu”. Par date de CV, dar la el spuneau ceva despre caracter: era un om care nu se mulțumea cu jumătate de răspuns.
Generații întregi de studenți l-au avut profesor de drept civil. Cartea despre drepturile reale principale, scrisă împreună cu profesorul Liviu Pop, a stat ani la rând pe masa juriștilor clujeni, iar studiile lui despre bunurile Bisericii și despre dreptul canonic au deschis un teren pe care puțini au avut răbdarea să-l lucreze. Scria despre posesie, despre uzufruct, despre cartea funciară cu o rigoare care nu-l făcea niciodată arid. A făcut parte din Consiliul Baroului Cluj și a fost arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, iar peste tot a dus același fel de a fi: atent, exigent, greu de clintit atunci când știa că are dreptate.
Pentru cei mulți, numele lui va rămâne legat de Roșia Montană. Mai bine de douăzeci de ani a purtat, dosar după dosar, bătălia juridică împotriva proiectului minier. A câștigat în instanțele românești procese care au arătat ilegalitatea actelor emise și a stat de partea asociațiilor intervenienți în arbitrajul de la Washington. A îndurat presiuni, ironii și insinuări și n-a renunțat. Se descria, cu un zâmbet, drept „un ardelean încăpățânat” și mărturisea că îl roade nedreptatea, că de aceea s-a făcut jurist. Când România a câștigat, iar Roșia Montană a intrat în patrimoniul UNESCO, bucuria lui a fost a celui care știa exact cât a costat drumul.
Dreptul civil ne învață că oamenii trec, dar ce au clădit rămâne înscris și poate fi opus tuturor. Ce a lăsat Marius Harosa, în cărțile lui, în studenții lui și într-un munte salvat din Apuseni, rămâne înscris astfel, opozabil timpului.
