CCR: Consilierea psihologică a copiilor sub 14 ani poate fi dispusă fără acordul părinților

Curtea Constituțională a stabilit că instanța poate dispune participarea unui copil sub 14 ani care a săvârșit o faptă penală la programe de consiliere psihologică fără acordul părinților. În schimb, CCR a declarat neconstituționale dispoziții din aceeași lege care suprapuneau răspunderea penală cu cea contravențională, precum și formularea care impunea plasamentul într-un serviciu rezidențial specializat pentru săvârșirea unei „fapte cu violență”, considerată prea vagă.

Decizia, adoptată cu unanimitate de voturi, privește Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Curtea a admis parțial obiecția de neconstituționalitate, menținând însă, în raport cu criticile formulate, soluțiile referitoare la consilierea fără acordul reprezentanților legali și la plasamentul în servicii rezidențiale specializate.

Părinții pot fi ascultați, dar nu pot bloca măsura dispusă de instanță

CCR a reținut că participarea minorului sub 14 ani la programe speciale de consiliere psihologică este dispusă de instanță în interesul superior al copilului.

Reprezentanții legali pot fi ascultați în cadrul procedurii, însă acordul sau dezacordul lor nu poate condiționa evaluarea făcută de judecător.

Potrivit Curții, obligația de participare la consiliere urmărește un scop legitim și reprezintă o măsură adecvată și necesară. Ingerința în drepturile părintești este minimă, iar reglementarea păstrează un echilibru între interesele implicate.

În consecință, eliminarea acordului părinților sau al altui reprezentant legal nu încalcă dispozițiile constituționale privind viața intimă, familială și privată, familia și protecția copiilor.

Aceeași faptă nu poate fi reglementată neclar și ca infracțiune, și ca abatere contravențională

Una dintre problemele identificate de CCR privește sancționarea încălcării obligației părinților de a participa la programele speciale de consiliere psihologică.

Curtea a constatat că reglementarea suprapunea două regimuri juridice, aceeași faptă fiind tratată atât ca infracțiune, cât și ca faptă contravențională, fără o delimitare clară.

„O suprapunere normativă între două texte care reglementează aceeași faptă ca fiind în același timp contravenție și infracțiune încalcă exigențele de calitate a legii”, se arată în comunicat.

O altă deficiență privește folosirea neunitară a noțiunilor de „părinți” și „reprezentantul legal” al copilului. CCR a subliniat că, odată ce legea definește o sintagmă, legiuitorul nu o poate utiliza cu un alt înțeles în dispozițiile aceleiași legi, încălcând cerințele de claritate.

Formularea putea conduce la atribuirea unei infracțiuni unui copil sub 14 ani

Curtea a criticat și imprecizia textului privind persoana care ar putea săvârși infracțiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătorești.

Potrivit comunicatului, redactarea conducea la concluzia că autorul acestei infracțiuni ar putea fi chiar minorul sub 14 ani.

CCR a arătat că legiuitorul nu poate introduce răspunderea penală a unui asemenea minor în contradicție cu regulile Codului penal. Deficiența încalcă exigențele constituționale privind calitatea legii, legalitatea pedepsei și protecția copiilor.

De ce a fost eliminată sintagma „o faptă cu violență”

Judecătorii constituționali au declarat neconstituțională și sintagma „sau acesta a săvârșit o faptă cu violență”, introdusă în articolul 86 alineatul (1), în legătură cu obligația dispunerii plasamentului copilului într-un serviciu rezidențial specializat.

Curtea a considerat că formularea este insuficient de precisă și face măsura imprevizibilă. În aplicarea legii, ar fi dificil de stabilit riguros ce infracțiuni intră în această categorie.

Neconstituționalitatea privește, așadar, criteriul formulat vag pentru dispunerea obligatorie a plasamentului, nu existența acestei forme de protecție a copilului.

Plasamentul specializat este asistență socială, nu măsură educativă penală

CCR a respins criticile îndreptate împotriva sintagmei „plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidențial specializat”.

Curtea a explicat că această măsură nu trebuie confundată cu măsurile educative prevăzute de Codul penal pentru minorii cu vârste între 14 și 18 ani.

În cazul copiilor sub 14 ani, plasamentul specializat reprezintă o formă de asistență socială, destinată să asigure găzduire, îngrijire, educație, recuperare și integrare socială adaptate nevoilor acestora.

Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie.

Comments

comentarii