Procuror Antonia Diaconu: ”Drepturile victimei trebuie apărate mai mult”

Procuroarea Antonia Diaconu, șefa DIICOT Pitești, atrage atenția că ”în ultimii ani, s-a vorbit mult despre drepturile inculpatului (…) Dar unde este victima în această discuție? De prea multe ori, persoana vătămată pare să devină un personaj secundar în dosar.”

”În ultima vreme se vorbește tot mai mult despre empatie în actul de justiție și, aproape în același registru, despre curajul judecătorului de a achita și al procurorului de a clasa. Și aici eu cred ca se impun niște nuanțe.

Un magistrat trebuie, fără îndoială, să fie uman. Să asculte, să înțeleagă oamenii din fața lui și să nu uite că în spatele unui dosar există vieți, familii și consecințe reale. Dar empatia nu poate ține locul legii și nici nu poate deveni un criteriu după care apreciem soluția.

La fel cum nu cred că ar trebui să ajungem să considerăm anumite soluții mai „curajoase” decât altele. Un judecător nu este mai curajos pentru că achită și nici mai puțin independent pentru că pronunță o condamnare. Un procuror nu este mai echilibrat pentru că dispune o clasare și nici mai puțin echilibrat pentru că trimite o persoană în judecată. Să dai soluția pe care legea și probele o cer, oricare ar fi ea, acesta este normalul, nu presupune curaj, presupune corectitudine și coloană vertebrală, adică normalitate.

Dincolo de asta, este însă ceva despre care cred că vorbim prea puțin. În ultimii ani, s-a vorbit mult despre drepturile inculpatului. Despre prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, procesul echitabil și toate garanțiile fără de care nu poate exista o justiție adevărată. Uneori însă am impresia că aproape întreaga discuție într-un proces penal ajunge să se învârtă în jurul inculpatului. Ce drepturi are, ce garanții trebuie să îi fie asigurate, cât durează procesul pentru el, ce consecințe are ancheta asupra vieții sale, dacă măsurile luate sunt proporționale. Toate acestea sunt importante și trebuie să rămână importante. Dar unde este victima în această discuție? De prea multe ori, persoana vătămată pare să devină un personaj secundar în dosar. Este chemată, audiată, uneori obligată să retrăiască lucruri extrem de dureroase, apoi așteaptă. Uneori ani. Și despre timpul ei, despre viața ei afectată, despre nevoia ei de a primi un răspuns vorbim mult mai puțin. Și victima are drepturi – să fie ascultată, tratată cu respect, protejată atunci când este nevoie și să primească un răspuns într-un termen rezonabil.

Mai mult de atât, victima nu este întotdeauna o persoană fizică. Există infracțiuni în care prejudiciul este adus statului, bugetului public, intereselor financiare ale sale, în ultimă instanță, nouă tuturor. Banii sustrași prin fraudă, evaziune, corupție nu sunt doar niște cifre abstracte într-un dosar. Sunt resurse care ar fi trebuit să se întoarcă în spitale, școli, infrastructură și servicii publice. Cred că avem nevoie să readucem victima în centrul preocupărilor noastre, fără ca asta să însemne diminuarea vreuneia dintre garanțiile inculpatului. Cele două nu se exclud. Drepturile inculpatului nu trebuie apărate mai puțin. Drepturile victimei trebuie apărate mai mult.

Și mai este ceva esențial, așa cum văd eu lucrurile: egalitatea în fața legii. Oamenii trebuie să poată avea încredere că aceeași lege se aplică tuturor, indiferent de nume, funcție, avere, relații sau influență. Iar atunci când în societate apare impresia că un om este privilegiat în fața legii față de un altul, nu este suficient să spunem că această percepție este greșită. Trebuie să ne preocupe de ce a apărut și, mai ales, ce facem pentru ca această percepție să dispară. Încrederea în justiție nu se poate construi doar spunând oamenilor că trebuie să aibă încredere. Se construiește prin ceea ce facem zi de zi. Empatia nu poate funcționa într-o singură direcție, după cum nici legea nu poate funcționa cu măsuri diferite în funcție de persoana pe care o avem în față.”

Comments

comentarii