Paul Ciprian Pintea (37 de ani), proaspăt validat în funcția de senator de Sălaj din partea POT (Partidul Oamenilor Tineri), are de anul acesta o pedeapsă cu amânare și mai are pe rol un dosar penal, ambele fiind pentru aceeași infracțiune, conducere fără permis.
În 18 martie 2024, Judecătoria Zalău l-a condamnat pe Paul Ciprian Pintea la pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei drept de conducere a fost suspendat.
Prin rechizitoriul din data de 24 iulie 2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău s-a reţinut că în data de 5 noiembrie 2022, ora 00:25, Pintea a condus un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară ce tracta o remorcă având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Pe rolul Judecătoriei Zalău se află pe rol un alt dosar penal în care a fost trimis în judecată Pintea, pentru aceeași infracțiune dar la dată diferită.
În rechizitoriu, se arată că, la data de 24 septembrie 2022, bărbatul a condus același ansamblu de vehicule format din autoutilitară și remorcă, deși avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat. Asta deoarece, anterior, în octombrie 2021, Pintea rămăsese fără permis după ce a fost prins de aparatul radar cu o viteză de 180 km/h, limita maximă admisă pe acel sector de drum fiind de 90 km/h. Pentru fapta contravenţională, a fost sancţionat cu amendă de 1.450 lei şi cu măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru 90 de zile. El a contestat și această amendă la instanță, dar a pierdut definitiv procesul în aprilie 2022, decizia rămânând definitive la scur timp, prin neapelare.
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, declara în 4 decembrie: ”Vom investiga și în consecință, vom lua măsuri, care pot fi chiar cererea de a i se invalida mandatul. Totuși este pe locul 2 la Senat și posibilitatea de a fi senator e foarte mică”.
Iată că Pintea a ajuns Senator, iar al doilea dosar penal trebuie declinat la Înalta Curte de Casație și Justiție, care este competentă să judece demnitari. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta poate primi o pedeapsă cu suspendare sau cu executare în regim de detenție. În cazul suspendării, nu-și pierde mandatul de senator decât dacă primește și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
O analiză G4Media.ro dedicată candidaților POT la parlamentare a relevat faptul că pe listele acestui partid s-au aflat, printre alții, un viitor deputat de București trimis în judecată de DNA, un condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, un afacerist care a furat un acumulator de bormașină de la Leroy Merlin și un fost securist care a făcut Poliție Politică.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

