Controversații milionari britanici Andrew și Tristan Tate vor fi predați autorităților judiciare de la Londra pentru a răspunde într-un dosar de agresiune sexuală, dar numai la finalul dosarului aflat pe rol în România, trimis în judecată de DIICOT.
Reținuți luni noapte, frații Tate au fost lăsați să plece acasă marți după-amiază după decizia Curții de Apel București. Andrew și Tristan Tate au fost luați de forțele speciale ale poliției din Ilfov din casa lor din Pipera după ce au ajuns mandatele europene de arestare, pentru acuzații de natură sexuală în Marea Britanie.
Constantin Gliga, unul din avocații fraților Tate, a declarat: „Își doresc să rămână în țară, în România, până când își vor lămuri afacerile judiciare care fac la momentul de față obiectul judecății în fața Tribunalului București”.
Procurorii români au insistat ca frații milionari să fie duși sub escortă la Londra doar în momentul în care procedurile și procesul din România se vor fi terminat, iar dacă Andrew și Tristan Tate vor fi condamnați, doar după ce vor ieși din pușcărie.
Avocatul celor patru tinere din Marea Britanie a insinuat că frații Tate voiau să fugă din România.
”Veştile de astăzi sunt binevenite, deoarece pentru mulţi a fost o îngrijorare semnificativă că Tate ar încerca să evite justiţia în România şi în străinătate. Suntem recunoscători autorităţilor britanice pentru că au luat în serios îngrijorările noastre şi au emis un mandat de arestare. Tate este acuzat de infracţiuni grave împotriva unui număr mare de victime şi trebuie să fie tras la răspundere”,a declarat Matthew Jury, partener executiv al firmei de avocatură McCue Jury & Partners.
El a adăugat că, de când Tate a fost arestat în România, acesta “a răspândit o cantitate mare de dezinformări cu privire la acuzaţiile penale cu care se confruntă în Marea Britanie” în interviuri de mare anvergură cu personalităţi populare din mass-media, precum Tucker Carlson şi Piers Morgan.
Patru femei l-au reclamat pe Andrew Tate la autorităţile britanice pentru presupuse violenţe sexuale şi abuzuri fizice, însă Parchetul Coroanei a decis să nu deschidă un proces împotriva lui considerând că n-ar avea şanse de câştig. Presupusele victime au apelat atunci la crowdfunding pentru a-şi acoperi costurile legale ca să intenteze un proces civil împotriva influencerului.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


