fbpx

38 de percheziții într-un caz de proxenetism și comerț ilegal cu tutun

Procurorii DIICOT au descins în 38 de locuințe din București și din județele Ilfov și Călărași în căutarea unor proxeneți care făceau bani frumoși de pe urma fetelor, dar și din comerț ilegal cu tutun. Prejudiciul adus Statului este estimat la 40 milioane lei.

”Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează 38 de percheziții domiciliare în municipiul București și pe raza județelor Ilfov și Călărași, într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălarea banilor, deținere în afara antrepozitului fiscal și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate peste un kg de tutun și producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală vor fi conduse în vederea audierii, un număr de peste 30 de persoane cu privire la care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.

În cauză s-a reținut că, în perioada 2017 – februarie 2023, membrii grupului infracțional, constituit  pe baza relațiilor de familie, a acționat pe două paliere, cel al traficului de persoane, proxenetism, spălarea banilor și cel al contrabandei cu tutun.

Astfel, parte dintre membri, au recrutat (prin inducerea în eroare sau profitând de starea de vulnerabilitate) mai multe persoane vătămate, în vederea exploatării sexuale. Membrii grupului au transportat, cazat și supravegheat  persoanele vătămate, colectând sumele de bani obținute de către acestea din practicarea prostituției în țări din vestul sau nordul Europei, respectiv Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca și Irlanda.

De asemenea, în perioada menționată, alți membri ai grupului au deținut și comercializat în mod ilegal, pe teritoriul României, tutun și produse din tutun, fiind creat un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 40.000.000 lei.

Astfel, în intervalul 2020 – 2022, un membru al grupului a efectuat un număr de 1.500 de livrări, comercializând aproximativ 2.500 kilograme de tutun, în valoare de 300.000 de lei.

În cursul urmăririi penale au fost identificate cantitățile de  6 tone frunză de tutun, 350 kilograme tutun de fumat și 200 kilograme tutun mărunțit.”, transmis DIICOT

Comments

comentarii

U-Banca Transilvania a fost învinsă, sâmbătă seara, de SCM U Craiova, cu scorul 73-65, în Ligia Națională.... Citește mai mult
România s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de tenis de masă pe echipe mixte, după ce a învins Germania cu 8-5 şi a pierdut cu 0-8 în faţa Chinei, sâmbătă, la Chengdu (China), în ultimele meciuri din faza a doua a competiţiei.... Citește mai mult

Lasă un răspuns