fbpx
Vloggerul a făcut mai demult o farsă poliției

Un vlogger care promova respectarea legii s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită

Vloggerul Ciprian Dafinescu din Ploiești s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să dea șpagă unor polițiști care l-au oprit în trafic. În urmă cu 3 ani, vloggerul posta pe canalul său diverse experimente sociale prin care promova respectarea legii.

”În urmă cu câteva seri colegii noștri din cadrul Postului de Poliție Păulești, județul Prahova au oprit un Porsche care avea inspecția tehnică periodică expirată.

La volanul mașinii se afla un tânăr ploieștean cunoscut pentru clipurile postate în mediile on-line prin intermediul cărora realiza diverse experimente sociale cu ajutorul cărora îndemna cetățenii să fie cât mai corecti și să respecte legea, precum și normele de conduită morală.

După ce i-au adus la cunoștință fapta pentru care va fi sancționat, colegii noștri i-au cerut să rămână la mașină. Cu toate acestea, la scurt timp, șoferul a ieșit din mașină și a venit spre echipaj cu cartea de identitate a autoturismului în mână. El le-a spus colegilor, care deja scriau procesul verbal de contravenție, că a uitat să le înmâneze acest document, deși nu i-a fost solicitat, și că în interiorul acestuia „se află ITP-ul”.

Colegul nostru, Sever, a verificat conținutul documentului constatând că în interiorul acestuia nu se află vreo anexă a certificatului de înmatriculare cu holograma dovezii efectuării inspecției tehnice periodice, ci suma de 500 lei, cu titlu de mită pentru a-i determina să nu aplice măsurile legale. Imediat, colegii au solicitat sprijinul angajaților DGA pentru a realiza flagrantul, lucra care s-a și întâmplat.

Acum, vlogger-ul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”dare de mită” și sperăm cu această ocazie că va avea timp suficient să reflecteze la a-și însuși principiile de conduită socială și de moralitate pe care le-a promovat de-a lungul timpului în mediul virtual.

Morala poveștii?…Atunci când pozezi în formator de opinie vertical, încearcă să o faci și în viața de zi cu zi, nu doar pe Youtube.”, au postat cei de la sindicatul Europol.

Acum 5 ani, Dafinescu își anunța revenirea pe YouTube după 3 ani de absență.

https://www.youtube.com/watch?v=rUbB26L4XEg

Comments

comentarii

Tânărul jucător clujean de tenis Vlad Irimieș se întoarce de la Bistrița cu trofeul de campion în proba de dublu și vicecampion la simplu... Citește mai mult
Cei mai mulți români vor ca direcția politică a României să fie una pro-europeană și pro-NATO, dar în același timp aproape 70% spun că ar vota un candidat naţionalist pentru funcţia de preşedinte.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns