Tânărul judecător Daniel Carabulea de la Judecătoria Târgoviște trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa de judecători din sistem. Pe lângă pe pensionări, tot mai mulți tineri se gândesc să plece din cauza stresului si volumului de muncă imens.
”Am postat recent o imagine tristă cu un scaun de judecată gol în spatele căruia se află zeci de dosare. Am să mă repet, deoarece instanțele de judecată se află într-o situație dramatică din cauza lipsei de judecători și nu știu în ce direcție ne îndreptăm!
În prezent, la instanța la care îmi desfășor activitatea am rămas doar 6 judecători în materie civilă dintr-o schemă care ar trebui să fie de 17. În penal situația este la fel de dramatică. Instanța a rămas fără judecători, iar cei care am rămas trebuie să soluționăm toate miile de dosare din orașul reședință de județ și din cele 26 localități arondate. Oare este ușor ?
Am avut speranța și credința că lucrurile se schimbă, însă ieri a avut loc repartiția noilor judecători absolvenți de INM și am aflat cu mare tristețe că nimeni nu a optat pentru Judecătoria Târgoviște.
Volumul de activitate este imens, iar lucrurile stau așa de luni bune, deoarece problema privind lipsa de personal nu este una recentă.
Personal, anul trecut am soluționat în jur de 1250 de dosare, numărul dosarelor rulate în ședințe de judecată fiind mult mai mare. La toate acestea se adaugă zecile/sutele de dosare nou intrate aflate în procedura scrisă. Anul acesta, în doar 4 luni, am soluționat aproximativ 500 de dosare, urmând ca săptămâna aceasta sa mai pronunț (dacă voi putea) alte 80 de hotărâri în dosare în care am amânat pronunțarea. In ultimele două săptămâni, în doar 9 zile lucrătoare, am prezidat 4 ședințe de judecată, în care am rulat aproximativ 200 de dosare, urmând alte ședințe până la vacanța judecătorească. Abia așteptăm vacanța judecătorească, însă nu doar pentru a ne relaxa puțin, ci pentru a putea motiva sutele de hotărâri judecătorești pronuntațe.
Pot spune că situația prezentată nu este chiar cea mai rea și mă aștept să urmeze o perioadă mult mai grea, deoarece în prezent suntem și mai puțini, fiind evident că încărcătura va crește. Sunt instanțe în țară unde lucrurile stau și mai rău. Mai am în vedere și împrejurarea că, în următorii doi ani, nu vor exista judecători de la INM care să ocupe locurile, întrucât nu au fost organizare concursuri de admitere la INM.
Poate că ce am prezentat mai sus reprezintă simple cifre, însă în spatele acestora se află problemele, dramele, poate chiar viețile sutelor/miilor de oameni pe care ii întâlnim în sălile de judecată. Adevăratele victime nu suntem noi, judecătorii, ci cetățenii ale căror probleme trec, zi de zi, prin mâinile și mintea unui singur OM investit cu puterea de a face dreptate. Un om care nu exercită o misiune ușoară și care devine epuizat, obosit și suprasolicitat, având propriile sale limite, trăiri și probleme.
Este trist și păcat că există în sistem judecători tineri care își doresc să părăsească profesia din cauza volumului imens și a stresului, cu toate că și-au sacrificat ani din viață pentru a ajunge acolo.
Sunt sigur că doar cei care exercită efectiv această profesie pot simți cât de greu este. De la ceilalți nu am pretenția să empatizeze sau să ne compătimească, însă, dacă vor, pot încerca doar să facă un simplu și sincer exercițiu de imaginație prin care să se gândească dacă ei ar face față.
Puteți spune că fac pe interesantul sau că mă plâng inutil, însă nu este așa. Consider doar că nu merităm asta, că situația în care s-a ajuns este foarte gravă și că trebuie luate măsuri URGENT!”, a postat judecătorul.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


