Tânăr de 19 ani înjunghiat mortal de un adolescent într-o comună din Maramureș

Un tânăr de 19 ani a murit după ce a fost înjunghiat, sâmbătă seară, în faţa unui magazin din comuna Petrova, judeţul Maramureş. Suspect de comiterea crimei este un adolescent de 17 ani, care a fost reținut de poliţie.

Un tânăr în vârstă de aproximativ 19 de ani a fost înjunghiat în abdomen de mai multe ori. Echipajele medicale ale ambulanței sosit la fața locului nu am mai putut face nimic pentru a-i salva viața băiatului.

„La fața locului au intervenit de urgență polițiști și personal medical. A fost declarat decesul unui tânăr de 19 ani, cadavrul acestuia urmând a fi transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția.

Poliţiştii au identificat un adolecent de 17 ani, bănuit de comiterea faptei, care a fost luat în custodia Poliţiei.

„În cauză a fost constituită echipă complexă de cercetare, care sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, a mai transmis IPJ Maramureș.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns