Nici nu a ajuns bine în România, iar avocata Tina Glandian din New York a și ținut conferință de presă. Fără a aștepta ca judecătorii Curții de Apel București să se pronunțe cu privire la contestația împotriva prelungirii arestului preventiv și a înfierat autoritățile române, a acuzat încălcarea drepturilor omului și a drepturilor procesuale ale fraților Tate. ”Echipa apărării a făcut demersuri majore pentru a arăta lipsa probelor în cazul fraților Tate. Andrew și Tristan au dat, pe rând, declarații convingătoare la Curtea de Apel și au cerut să fie eliberați din cauza lipsei probelor și lipsa oricăror antecedente penale.”, …
Citește mai multTag Archives: avocatii
Avocații care luptă pro bono pentru salvarea Someșului Rece. Au câștigat până acum două bătălii
Tribunalul Cluj a dispus recent oprirea lucrărilor la microhidrocentrale pe Someșul Rece și aducerea văii la starea inițială. Clujust.ro a aflat că în spatele acestei sentințe ”eco” stă munca de trei ani a unei echipe de avocați condusă de Dan Godorogea, care asistă pro bono federația pescarilor în lupta cu CJ Cluj și firma ATS. Recent, Tribunalul Cluj a hotărât: ”oprirea executarii lucrărilor și restabilirea situației anterioare în sensul demolării construcțiilor edificate si aducerea Vaii Somesului Rece la starea inițială.” Cu toate că pare o luptă între David și Goliat, ONG-ul reclamant, Federația Română de Pescuit la Muscă Artificială, a câștigat …
Citește mai multCum s-au distrat avocații clujeni la Zilele Baroului Cluj: picnic, meci și dans FOTO EXCLUSIV
Avocații clujeni s-au distrat pe cinste, sâmbătă, 2 iulie, cu ocazia Zilelor Baroului Cluj, care înglobează Cupa avocaților la tenis de câmp și Cupa Baroului Cluj la pescuit, care va urma. După câteva zile de la eveniment, Clujust.ro vă prezintă, în exclusivitate, fotografii rare și greu obținute de la ziua de distracție din cadrul Zilelor Baroului Cluj. Avocații au început cu un picnic în frumoasa curte de la sediul Baroului la ora 12, unde au servit bunătăți tradiționale românești. După masa, s-au mutat pe terasa Maxim’s din centrul Clujului, unde, spre seară, au vizionat meciul Italia – Germania. După meci, a început …
Citește mai multDecanul Baroului Cluj, Mircea Pop: ”Noi, avocații, trebuie să fim o voce în societatea civilă”
Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a vorbit pentru avocatura.com despre scopul organizării ”Marșului tăcerii” mâine, 30 mai, pe trotuarul din fața Curții de Apel Cluj. ”E foarte important să se înțeleagă că nu dorim protejarea unor persoane care pot avea calitatea de suspecți sau alte calități în dosare penale. Noi dorim doar să se respecte dreptul la apărare așa cum este stipulat în Constituția României și în toate reglementările europene. Și chiar în toate țările. Adică, este o chestiune normală și fără “emoție”, ca să spun așa, dar noi apreciem că toate luările de poziție de care am vorbit anterior – cea …
Citește mai multFecalu, fantoma mizerabilă de la Tribunalul Cluj
Acest editorial conține limbaj licențios (18+). Am hotărât să-l concurez pe avocatul Lucian Cristea cu al lui Serafimuț. Acesta nu este singurul ”personaj” care bântuie zilnic coridoarele Palatului de Justiție din Cluj. Am auzit de fantoma toxică care aproape că doarme în Tribunal. Îi voi zice Fecalu și decideți voi dacă există sau nu cu adevărat. Eu cred că există și diferența e că, spre deosebire de ea, Serafimuț e simpatic și mai face și un ban. Vă voi spune în continuare caracteristicile lui Fecalu și cu ce se ocupă această stafie de care am auzit și aștept să-mi spuneți …
Citește mai multFinală încrâncenată între cele două echipe ale Baroului Cluj. S-a decis la penalty-uri FOTO/VIDEO
Intrări dure, faulturi, galbene, nervi, ocazii și lovituri de departajare, au fost ingredientele pentru o finală încrâncenată la Cupa Baroului Cluj la fotbal. Avocații, colegi și prieteni înafara terenului, nu s-au menajat deloc în meci. Echipa Baroul Cluj 2 a fost în cele din urmă numărul 1 în turneu, câștigând în fața favoriților conduși de Călin Budișan. Finala mică a fost câștigată de Baroul Brașov în fața avocaților din Baia Mare. La competiție au participat șase ehipe împărțite în două grupe. Meciurile au avut o durată de 40 de minute, iar în teren au fost câte 5 jucători de câmp …
Citește mai multWorkshop de oratorie pentru avocați cu un speaker și un actor de la Teatrul Național Cluj
Avocații se pot înscrie la un workshop de oratorie ținut de un speaker cunoscut în zona Ardealului și un actor îndrăgit de la Teatrul Național Cluj, specialist în stand-up comedy. Asociația Young Lawyers Cluj (YLC) organizează în data de 23 ianuarie un workshop de oratorie pentru avocați, ce îi are ca invitați pe speakerul Magnoliu Stan, chemat de numeroase companii din Ardeal pentru a le motiva angajații, si actorul Dragoș Pop, cunoscut pentru scenetele de stand-up comedy. În cadrul evenimentului, avocații participanți vor învăța tehnici de oratorie si actoricești de la cei doi. Asociația YLC își propune să “antreneze” avocații pentru …
Citește mai multDecanul Baroului Cluj susține protestul propus de avocații olteni
Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, susține demersul anunțat de Baroul Dolj și vrea protest și la Cluj pe motiv că relațiile dintre judecători și avocați în sălile de judecată s-au deteriorat constant în ultimii ani. Avocații olteni au propus Consilului Uniunii Naționale a Bariurilor din România (UNBR) ca în ziua de 8 septembrie să nu intre în sălile de judecată și la parchete. Consiliul Baroului Dolj a anunțat că va organiza protest în 8 septembrie și a propus Consiliului UNBR să și se alăture avocaţii din toată țara pe motiv că s-au săturat de atitudinea magistraţilor faţă de ei. ”Consiliul Baroului …
Citește mai mult