fbpx

Studium Green și Dorin Bob fac precizări şi dezminţiri în scandalul cu Mihai Chezan

Compania imobiliară Studium Green a trimis precizări legate de litigiul în care se află cu un offshore controlat de Mihai Chezan, cel care a fost inculpat pentru înșelăciune în dosarul ”Tower”, dar a scăpat cu achitate.

”Studium Green, împreună cu asociatul său majoritar, dl Dorin Bob, doresc să facă o serie de precizări şi dezminţiri legate de informaţiile eronate şi defăimătoare apărute în spațiul public cu privire la procedurile litigioase aflate în curs de desfăşurare contra Carpathia LLC (controlată de apropiaţii dlui Mihai Chezan).

În primul rând, constatăm cu regret practicile de răspândire a unor informaţii care induc în eroare, fără a se solicita în prealabil poziţia tuturor părţilor implicate.

În al doilea rând, Studium Green doreşte să clarifice că nu există niciun demers de executare silită activ împotriva sa. Sumele stabilite prin Sentinţa Arbitrală la care se face referire în presă au fost virate integral.

În al treilea rând, dorim să facem cunoscut că Sentinţa arbitrală respectivă este supusă unor proceduri de atac succesive în faţa instanţelor judecătoreşti, până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, proceduri care au fost iniţiate deja, astfel încât situaţia litigioasă este departe de a fi soluţionată.

Pentru aceste motive, deşi considerăm profund nedreaptă soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral în discuţie, nu vom fi atraşi în demersurile de comentare în faţa opiniei publice a unor chestiuni aflate în curs de soluţionare în faţa justiţiei. Ne limităm la a menţiona că vom utiliza toate pârghiile legale pentru afirmarea drepturilor noastre.

Deşi regretă situaţia în care a fost atras prin manevre frauduloase care au profitat de decizia sa de a investi cu bună crediţă peste 7 milioane euro în proiectul Tower şi de a se implica personal în soluţionarea situaţiei persoanelor păgubite anterior, dl Dorin Bob are încredere că adevărul va ieşi la suprafaţă.

Nu în ultimul rând, Studium Green şi dl Bob doresc să asigure toţi clienţii, colaboratorii şi partenerii contractuali că îsi vor dedica toate eforturile, ca întotdeauna, pentru continuarea neîntreruptă a activităţii grupului şi respectarea angajamentelor asumate.”, a transmis Studium Green.

Comments

comentarii

Un spectacol de artificii și drone a avut loc vineri seară, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.... Citește mai mult
Au fost momente emoționante de 1 Decembrie la bordul unui avion al companiei Wizz Air. Cei 200 de pasageri ai aeronavei au cântat în cor cântecul „Noi suntem români”, acompaniați de muzicieni.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!