Student anul II despre ”incapacitatea actualilor studenți de a înțelege că anumiți colegi ai lor au greșit”

Curg scrisorilor din partea studenților de la Facultatea de Drept din cadrul Universității București cu privire la scandalul actual cu anulare de examen și ”boboci” propuși la exmatriculare.

”Bună ziua, am văzut ca în ultimul timp, în spațiul media (mai ales în online) circulă foarte multe discuții cu privire la etica din spatele deciziei conducerii Facultății de Drept a UniBuc prin care se anulează examenele la TGD pe motivul fraudării, precum și mai important, cu privire la propunerea de exmatriculare a 49 de studenți din anul 1 pentru fraudarea mai multor examene în perioada sesiunii (de data asta, din câte am înțeles există și probe).

Nemulțumirea mea, în primul rând e legată de incapacitatea actualilor studenți de a înțelege că anumiți colegi ai lor au greșit... și că normal ar fi să sufere sancțiunile necesare pentru această greșeală. Legat de asta, cred că ultimele nemulțumiri publice ale studenților (prin care blamează conducerea fără să se uite întâi la ei și la integritatea pe care și-o asumă și pentru care au parte de acest oprobriu din partea terților) sunt nefondate și mai rău decât atât, sunt tendențioase… și asta e grav din partea anumitor persoane care ar dori să urmeze o carieră în domeniul justiției.

Într-adevăr, conducerea facultății are si ea multe probleme, MULTE, dar în situația de față simt nevoia să iau apărarea conducerii, deoarece au procedat oportun.

Sunt student în anul 2 la această facultate și cu toții (studenți mai mari) știm clar că în sesiunea online s-a copiat groaznic de mult… și nu doar la anul 1... Ar fi ciudat să deschid acum subiectul cu examenul din iunie 2020 (parcă atunci l-am dat, dacă nu atunci, la finalul lui mai, sigur) de la doctrine juridice, examen la care subiectele s-au postat cu câteva ore înainte de începerea examenului propriu-zis (din cauza incompetenței profesoarei, aceeași profesoara titular de curs și la TGD…), timp în care am avut timp să ne uităm peste cursuri și să luăm aproape toți 10 (totuși nu ințeleg de ce conducerea facultății nu s-a sesizat și atunci).

Așa că, aș vrea să trag în primul rând un semnal de alarmă cu privire la studenții care sunt nemultumiți de actualele măsuri ale conducerii, nemulțumire, care în situația de față nu e justificată… chiar citisem de curând un comentariu la o postare cu privire la subiect ” Am protestat pentru schimbari, da am si copiat.”

Un mesaj direct pentru acești studenți ar fi: Da, conducerea greșește, chiar mult, doar că nu e responsabilă pentru eșecurile voastre în domeniu, precum nici aceste greșeli de administrare, nu vă justifică comportamentul fraudulos.”, ne-a scris un student din anul II.

Comments

comentarii

România a depășit Polonia la Produsul Intern Brut per capita (PIB), raportat la paritatea puterii de cumpărare și se plasează peste Ungaria, Croația sau Grecia.... Citește mai mult
Cel mai mare lac din Apuseni, Beliș-Fântânele, va avea o pistă de biciclete jur-împrejur! Va fi un uriaș aquapark, promite președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns