Mătuşa lui George Simion, Măndica Badiu, judecătoare în Vrancea, apare într-un clip de promovare electorală postat pe cana,lul de YouTube al lui George Simion în 20 noiembrie 2024, în plină campanie electorală, deşi magistraţii nu au voie să facă politică sau campanie electorală.
Măndica Badiu a fost, de mai multe ori, membră în Biroul Electoral Județean din Vrancea, inclusiv în cel pentru alegerea Președintelui României din anul 2024, în timp ce nepotul ei era unul dintre candidați. Inspecția Judiciară ș Consiliul Superior al Magistraturii nu s-au sesizat.
CSM delegat-o de mai multe ori pe judecătoarea Măndica Badiu în funcția de președintă a Secției Penale a Tribunalului Vrancea.
Fragment din clipul „Eu, George! Adevărata mea poveste”
Și sora lui George Simion este magistrat la Curtea de Apel București, fieful Liei Savonea. Elena Avrigeanu lucrează în cadrul Secției a III-a Civilă, pentru cauze cu minori și familie. A fost transferată acolo în urmă cu circa trei ani, de la Tribunalul București.
Într-unul din puținele cazuri mediatizate pe care le-a soluționat, a acordat daune morale de 150.000 lei unui fost procuror-șef din Ploiești, trimis în judecată și achitat într-un dosar DNA, alături de Sebastian Ghiță (primul mogul care i-a mediatizat excesiv la TV pe suveraniști și a fondat formațiunea naționalistă Partidul România Unită). Judecătoarea Avrigeanu și a acordat daune morale de 15.000 lei unui inginer care a fost ținut în carantină forțată timp de 14 zile, în perioada pandemiei din 2020.
Judecătoarea Avrigeanu face parte din comisia de evaluare a judecătorilor din cadrul Secţiei a III-a şi a IV-a Civile.