fbpx

Regulile privind circulația trotinetelor electrice

Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost adoptată în ședința de Guvern din 4 ferbuarie.

Prin Ordonanța de Urgență se stabilește că trotinetele electrice pot fi conduse doar de persoane care au  vârsta de cel puțin 14 ani, transportul pasagerilor fiind interzis.

Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, iar viteza maximă admisă pentru trotinetele electrice este de 25km/h.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, iar circulația pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare este interzisă.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina