fbpx

Propunere de modificare a Codului rutier în sprijinul celor din diasporă

Modificările vin în sprijinul românilor din străinătate și vizează reînnoirea permisului de conducere și verificarea ITP.

Se propune ca interdicția de a circula pe drumurile publice și aplicarea măsurilor sancționatorii corespunzătoare pentru un vehicul căruia i-a expirat termenul de valabilitate a inspecției tehnice periodice să opereze după 24 de ore de la intrarea prin punctul de control al trecerii frontierei.

Astfel, deținătorul vehiculului, de bună credință și împiedicat în mod obiectiv să-și îndeplinească ohligația legală, are posibilitatea de a efectua intrarea în legalitate, fără a fi sancționat. În fapt, elemental esențial este dat de necesitatea de a circula pe drumurile publice doar cu autovehicule inspectate și omologate, nu de a sanctiona indiferent de situație.

Tot în cazul cetățenilor români aflați în afara țării, în special în cazul celor cu domiciliul sau reședința într-un alt stat, apare ca o formă de discriminare măsura, inutilă sub aspect practic, prin care, la obținerea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă (la expirarea perioadei precedente), este necesară efectuarea examinării medicale exclusiv la o unitate medicală autorizată din România.

Situația apare cu atât mai absurdă în cazul celor domiciliați sau rezidenți în țări memhre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European unde, condițiile de examinare medicală pentru permisul de conducere sunt similare celor din România. Cu alte cuvinte, acum, un cetățean român cu domiciliul sau reședința în străinatate, poate transmite din țara respectivă, prin corespondență poștală sau on-line toate documentele necesare obținerii unui permis de conducere cu o nouă valahilitate administrativă, dar, în prealabil, trehuie să vină în Romănia pentru efectuarea examinării medicale!

În acest sens, propunerea permite ca și examinarea medicală, pentru cetățenii români domiciliați sau rezidenți în state U.E. sau S.E.E. să se facă în țările respective, iar documentele medicale emise în condițiile legii din aceste state să fie valabile în România fără alte formalitați, cu excepția asigurării unei traduceri autorizate în limba română.

propunere expunere de motive

Comments

comentarii

Lasă un răspuns