Proiect MAI cu sancțiuni mai dure pentru șoferi. Ce se înțelege prin comportament agresiv în trafic

Potrivit unui proiect al Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește reducerea accidentelor din trafic și a deceselor rezultate în urma acestora, comportamentul agresiv în trafic se va sancționa cu amenda și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;

b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;

c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;

d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;

e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;

f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;

g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;

h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;

i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns