sursa foto seepress.ro

Procurorii inculpați rămân după gratii. Un judecător a vrut să-l elibereze pe Niță

Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut măsurile preventive dispuse în dosarul în care sunt inculpați procurorii constănțeni Ștefan Gigi Valentin și Teodor Niță, respingând contestațiile formulate de cei doi împotriva arestării preventive.

În cazul lui Teodor Niță, soluția a fost adoptată cu majoritate de voturi, un judecător formulând opinie separată și apreciind că acesta ar fi trebuit pus în libertate, considerând nejustificată menținerea arestării preventive.

”În unanimitate:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Ştefan Gigi Valentin împotriva încheierii nr. 215 din data de 15 mai 2026, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 947/1/2026.

În majoritate:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Niţă Teodor împotriva încheierii nr. 215 din data de 15 mai 2026, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 947/1/2026.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 29 mai 2026.

…………………………………………………………….

Cu opinia separată în sensul:

Admiterii contestaţiei formulate de inculpatul Niţă Teodor împotriva încheierii nr. 215 din data de 15 mai 2026, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 947/1/2026, desfiinţării, în parte a încheierii contestate, respingerii propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Niţă Teodor, punerii de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului nr.2/U din 15 mai 2026 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a rămânerii cheltuielilor judiciare ocazionate de formularea contestaţiei în sarcina statului.”

Cea care a făcut opinie separată este judecătoarea Anca Barbu, președintele completului din care au mai făcut parte Valerica Voica și Simona Crăciunoiu.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns