Un bărbat de 39 de ani, plasat sub monitorizare electronică pentru protejarea fostei concubine, a sfidat în repetate rânduri ordinul de protecție: Și-a scos brățara, a aruncat-o din tren și a continuat să-și amenințe victima. După mai multe încercări de a fugi de supraveghere, polițiștii l-au prins și l-au reținut, într-un caz care ridică noi semne de întrebare privind respectarea și eficiența măsurilor de protecție în situații cu risc ridicat.
Pe 25 noiembrie 2025, Secția 5 Poliție din Capitală a emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, iar Judecătoria Sectorului 1 București a dispus ca acesta să fie monitorizat electronic pentru a proteja integritatea și siguranța fostei sale concubine, în vârstă de 26 de ani.
În decursul câtorva zile, individul a încălcat în repetate rânduri obligația legală de a purta dispozitivul de supraveghere. Pe 4 decembrie, telefonul utilizat pentru monitorizare a fost găsit abandonat într-o sală de jocuri din zona Gării de Nord, iar brățara lipsea. Polițiștii l-au identificat fără dispozitiv asupra sa și l-au sancționat pentru prima abatere.
La 6 decembrie, în timp ce se afla într-un tren pe ruta București–Buzău, bărbatul și-a demontat brățara și a aruncat-o pe geamul compartimentului. A fost depistat în scurt timp de polițiști în zona Gării Buzău și reținut pentru încălcarea ordinului de protecție.
Pe 7 decembrie, acesta și-a înlăturat din nou brățara şi a fost depistat de polițiștii din Sectorul 6 la scurt timp după ce a abandonat dispozitivul.
Cazul a luat o turnură mai gravă la 9 decembrie 2025, când dispeceratul SIME a semnalat din nou înlăturarea brățării. Deși femeia inițial a spus că nu fusese abordată, polițiștii au descoperit bilete cu mesaje de amenințare lăsate pe parbrizul mașinii mamei sale, iar victima a primit și amenințări pe telefonul mobil în prezența oamenilor legii.
Bărbatul a fost depistat în interiorul unui tren pe ruta Pitești–București, în gara Găești, încătușat și condus la Secția 5 Poliție.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere legală. Poliția Capitalei subliniază că, pe tot parcursul acțiunilor, protejarea victimei a fost prioritară și reiterează importanța respectării ordinelor de protecție și a monitorizării electronice ca instrument esențial pentru intervenții rapide în situații de risc.
@clujust
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


