Percheziții la Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București. Mai mulți medici vizați

Mai mulți medici sunt cercetați pentru luare de mită, în bani și bunuri, de la pacienți. Nu mai puțin de 31 de persoane ar fi implicate în activitatea infracțională.

”La data de 20.09.2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticoruptie efectuează 4 percheziții domiciliare (două dintre acestea în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, București), în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită şi dare de mită.

În cele două cauze s-a reținut că,  pe parcursul anilor 2022 – 2023,  mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, Bucureşti au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale).

De asemenea, au fost efectuate investigații financiare, din care au rezultat diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București şi la sediile din 12 județe ale Direcției Generale Anticoruptie sunt conduse, în vederea audierii, un număr de 31 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Directia Generală Anticoruptie.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Directia Generală Anticoruptie.”, a transmis Parchetul.

Comments

comentarii

CFR Cluj a suferit o înfrângere dureroasă pe Arena Națională, scor 2-3, în fața celor de la FCSB.... Citește mai mult
Astăzi, 21 aprilie, clujenii se pot bucura de o zi perfectă pentru plimbări și relaxare în aer liber, cu soare din plin și temperaturi de început de vară.... Citește mai mult

Lasă un răspuns