Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un punct de vedere oficial prin care respinge afirmațiile făcute de ministrul Mediului, Diana-Anda Buzoianu, în cadrul emisiunii „Interviurile Libertatea”. Instituția susține că procurorul general Cristina Chiriac nu a primit nicio solicitare de audiență din partea ministrului și arată că singurele adrese transmise de Ministerul Mediului au reprezentat invitații pentru organizarea unor întâlniri de lucru privind combaterea infracțiunilor de mediu. Diana Buzoianu a spus că a cerut o întâlnire cu Cristina Chiriac, care a trimis-o la alt procuror
Potrivit Parchetului General, Ministerul Mediului a transmis două invitații, în 24 iunie și 6 iulie 2026, pentru discuții dedicate identificării și combaterii infracțiunilor de mediu, fără a solicita însă o audiență la procurorul general. La aceste invitații, Ministerul Public a răspuns prin desemnarea procurorului-șef al Biroului de combatere a infracțiunilor de mediu pentru participarea la întâlniri, propunând însă reprogramarea acestora pentru săptămâna următoare, întrucât procurorul desemnat era implicat în activități urgente de urmărire penală.
Parchetul General subliniază că solicitarea de reprogramare a fost justificată obiectiv și că invitația inițială prevedea organizarea ședinței „la data și locul stabilite de comun acord”, nu la un termen impus unilateral de Ministerul Mediului.
Punctul de vedere al PG:
”De la data numirii în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Cristina Chiriac și până în prezent, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost înregistrată nicio solicitare de audiență din partea doamnei Diana-Anda Buzoianu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Singurele solicitări formulate de către ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și recepționate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție constau în adresa nr. 70162/DAB/24.06.2026 (Anexa 1) și adresa nr. 70187/DAB/06.07.2026 (Anexa 2), adrese care, însă, nu conțin nicio cerere de primire în audiență.
Adresa nr. 70162/DAB/24.06.2026 (Anexa 1) conține, explicit, o invitație formulată de către doamna Diana-Anda Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, în atenția doamnei Cristina Chiriac, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a organiza o ședință, la data și locul stabilite de comun acord, pentru a identifica cele mai potrivite demersuri de reducere și combatere a infracțiunilor de mediu.
Adresa nr. 70187/DAB/06.07.2026 (Anexa 2) conține, la rândul ei, invitația de a participa la o discuție aplicată privind identificarea, reducerea și combaterea infracțiunilor de mediu, ce urma a se purta, conform celor stabilite unilateral de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, la sediul ministerului fie în 8 iulie, orele 11-14, fie în 9 iulie, orele 14-15.
Celor două solicitări anterior referite li s-a răspuns prin adresa nr. 11953/E/2026 din 07.07.2026 (Anexa 3), în sensul confirmării participării la asemenea întâlniri a procurorului-șef al Biroului de combatere a infracțiunilor de mediu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu amendamentul că, totuși, în perioada referită (8 iulie, orele 11-14/9 iulie, orele 14-15), domnul procuror se află în imposibilitatea de a participa, fiind implicat în activități de urmărire penală urgente, având, însă, disponibilitatea de a participa în săptămâna imediat următoare, preferabil miercuri, 15 iulie 2026, orele 11-14.
Desemnarea procurorului-șef al Biroului de combatere a infracțiunilor de mediu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea participării la astfel de întâlniri s-a realizat în considerarea importanței acordate de către Ministerul Public combaterii acestui fenomen.
Solicitarea Ministerului Public, cuprinsă în adresa nr. 11953/E/2026, de a organiza întâlnirea în săptămâna imediat următoare celei propuse de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost motivată de imperativul participării procurorului desemnat la o serie de activități de urmărire penală de natură urgentă, prorogarea propusă fiind, astfel, justificată obiectiv, pe de o parte, dar a ținut seama, totodată, și de cuprinsul invitației inițiale (adresa nr. 70162/DAB/24.06.2026 – anexa 1), conform căreia ședința urma a fi organizată „la data și locul stabilite de comun acord”, și nu la data și ora stabilite unilateral de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
În concluzie, informarea corectă și transparentă a opiniei publice presupune încunoștințarea acesteia cu privire la următoarele împrejurări:
- Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna Cristina Chiriac, nu a primit nicio solicitare de audiență din partea doamnei Diana-Anda Buzoianu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor;
- Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție acordă o importanță deosebită combaterii infracțiunilor de mediu și principiului cooperării interinstituționale loiale, sens în care, la solicitarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor având ca obiect organizarea și participarea la ședințe comune cu această tematică, a desemnat pe procurorul-șef al Biroului de combatere a infracțiunilor de mediu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, profesionist cu o înaltă calificare în domeniu.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție își reafirmă disponibilitatea de a purta un dialog interinstituțional onest, transparent și constructiv, bazat pe respect reciproc și cooperare loială, în vederea îndeplinirii eficiente a misiunii Ministerului Public și a consolidării încrederii cetățenilor în actul de justiție.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


