O zi obișnuită din activitatea unui judecător de civil

”Sunt orele 8, uneori chiar mai devreme. Clădirea instanței abia se trezește, dar biroul judecătorului este deja luminat. Luni nu are ședință publică — și totuși, este una dintre cele mai grele zile ale săptămânii.

Începe cu ședința de încuviințare a executării silite. O oră, uneori mai mult, doar pentru aceasta. Grefierul e deja acolo, pregătind dosarele, o prezență constantă de-a lungul întregii zile — fără ea, nimic din ce urmează nu ar avea același ritm.

Apoi vin dosarele aduse din arhivă — cele aflate în regularizare, potrivit art. 200 din Codul de procedură civilă. Fiecare trebuie verificat: au fost complinite măsurile dispuse? După verificare, urmează fie comunicarea cererii către pârât, fie stabilirea unui termen de judecată — pași care, în aparență simpli, cer atenție la fiecare dosar în parte. La acestea se adaugă și dosarele nou intrate în ultima săptămână — un flux care nu se oprește niciodată cu adevărat.

Prânzul, dacă există, se ia din mers — un sandviș pe colțul biroului, între două dosare, mai degrabă o pauză amânată decât una luată cu adevărat.

Și tocmai când pare că a găsit un ritm, apare un ordin de protecție, urgent. Cineva are nevoie de o decizie acum, nu mâine. Abia se rezolvă, și pe masă ajunge o ordonanță președințială — un părinte cere suplinirea consimțământului celuilalt, pentru ca un copil să poată pleca din țară în doar trei zile. Nu există timp de așteptare. Este urgență maximă, și trebuie tratată ca atare, chiar în mijlocul unei zile deja pline.

Între toate acestea, mai există și departamentul administrativ pe care îl are alocat — fie că e vorba de Biroul de Informare Publică, de executări civile sau de cooperare judiciară internațională — o responsabilitate care nu dispare doar pentru că ziua e deja aglomerată.

Și, undeva, tot în această zi „fără ședință”, trebuie să înceapă și pregătirea ședinței din săptămâna respectivă. Șaptezeci de dosare. Șaptezeci de povești, de oameni, de conflicte care așteaptă să fie înțelese înainte de a fi judecate.

Se face seară. Lumina de pe birou rămâne aprinsă mai mult decât ar trebui, dar la un moment dat, dosarele se închid pentru ziua aceasta — chiar dacă nu toate, chiar dacă mâine începe la fel. La ieșire, orașul e liniștit. Mașina pornește spre casă, iar drumul trece peste Olt, chiar atunci când soarele coboară spre apus, colorând apa într-un portocaliu obosit, dar liniștitor. Pentru câteva minute, e singura pauză reală a zilei.

Data viitoare când un dosar durează mai mult decât ai vrea, poate acest text explică, măcar în parte, de ce.

Informații cu caracter general și educativ.”, a postat Judecătoria Slatina.