Un notar public din circumscripția Curții de Apel București a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după ce ar fi dezbătut o succesiune și ar fi emis un certificat de moștenitor în favoarea unei femei care nu avea acest drept.
Potrivit anchetatorilor, notarul ar fi ignorat obligațiile legale de verificare și ar fi atestat în mod neadevărat că femeia era legatară a unui imobil din București, deși testamentul invocat fusese revocat, aspect stabilit anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În același dosar, femeia care ar fi determinat demersul este acuzată de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual. Procurorii solicită și desființarea certificatului de moștenitor și a încheierii notariale considerate falsificate.
”La data de 27.05.2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au dispus sesizarea Curții de Apel București prin trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane fizice, având calitatea de notar public în circumscripția Curții de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, precum și a unei alte persoane fizice, fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la infracțiunile anterior menționate.
În fapt, s-a reținut că în perioada 28.10.2021 – 02.03.2022, la instigarea inculpatei fără calitate specială, inculpata – notar public, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționând cu intenție, precum și cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea nr. 36/1995, a înregistrat un dosar succesoral la solicitarea unei persoane fără calitate în procedură și a demarat și dezbătut procedura succesorală fără a efectua verificările impuse de lege, referitoare la moștenitori, la masa succesorală, la drepturile acestora, precum și la existența și la situația juridică a unui bun imobil situat pe raza municipiului București, emițând ulterior încheierea finală și certificatul de calitate de moștenitor, în care atesta, în mod neveridic, faptul că instigatoarea ar avea calitatea de legatar cu titlu particular al defunctului pentru imobilul în cauză, în baza unui testament olograf revocat (aspect stabilit anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și cunoscut de către inculpate).
Prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu încălcarea legii, precum și prin întocmirea în fals a unor înscrisuri oficiale, cu prilejul redactării lor, au fost vătămate drepturile și interesele legitime ale unei terțe persoane fizice, prin împiedicarea acesteia de a-și exercita adevărata calitatea de moștenitor testamentar al defunctului cu privire la dreptul litigios, concomitent cu activitatea infracțională realizată fiind obținut un folos necuvenit în patrimoniul inculpatei – instigator, constând în recunoașterea artificială a calității sale de moștenitor testamentar al aceluiași defunct.
Totodată, procurorii au solicitat instanței de judecată sesizate să dispună desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv a Încheierii finale și a Certificatului de calitate de moștenitor întocmite de notarul public.”, a transmis PCA București.
Notarul în cauză este Eugenia Cuțaru, care a mai fost trimisă în judecată în 2023 de către DNA, alături de o altă notăriță, Lidia Seceleanu, pentru că ar fi eliberat certificate de moștenitor și alte acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București.
Cealaltă inculpată din prezentul dosar, acuzată de instigare, este Carmen Păștin – fostă judecătoare, fostă avocată și fostă angajată MAI, de unde și porecla de „Judecătoarea cu epoleți”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

