Motivare CAB anulare 3 HG-uri: ”Exercitarea drepturilor si libertăților fundamentale nu poate fi conditionata de absolut nimic”

Instanța Curții de Apel București (CAB) arată în motivarea sentinței prin care a anulat HG nr.636/2021, HG nr.678/2021 si HG nr.730/2021 că ”cele trei hotarari de guvern contestate, in special prin anexele 2 si 3, neaga pentru anumite categorii de persoane  o serie de drepturi si libertati fundamentale.” Sentința poate fi atacată cu recurs.

Judecătorul Amer Jabre de la Curtea de Apel București arată în motivarea sentinței:

”Atat din cuprinsul instrumentelor juridice internationale, cat si din Constitutia Romanie, rezulta cu claritate concluzia ca drepturile si libertatile fundamentale sunt consecinta automata a calitatii de persoana/membru al familei umane/cetatean, adica de om, aceasta conditie a fiintarii persoanei fiind suficienta pentru dobandirea automata a intregului set de drepturi si libertati fundamentale.

Altfel spus, aceste drepturi si libertati nu sunt conferite persoanei, nu ii sunt transferate acesteia de catre vreo structura statala sau suprastatala, ci sunt dobandite direct in temeiul acestor instrumente juridice, inca din momentul nasterii sau, in privinta unor drepturi, chiar din momentul conceptiei (trebuie precizat totusi, ca, in realitate, instrumentele juridice nu fac decat sa constate, sa recunoasca formal existenta acestor drepturi si libertati si nu sa le atribuie, ele preexistand dreptului pozitiv, ca atribute inerente conditiei umane).

Fiind vorba de atribute intrinseci fiintei umane, ca expresie a demnitatii persoanei (acesta fiind de altfel, primul atribut mentionat in preambulul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului), aceste drepturi si libertati nu trebuie dovedite, existenta lor si, pe cale de consecinta, posibilitatea de a le exercita, rezultand din insasi existenta persoanei, din faptul material de a fi viu.

Dupa se recunoaste in art.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, “Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”, astfel incat faptul nasterii (saual conceptiei) si, ulterior, cel al fiintarii, constituind conditia necesara si suficienta, deci unica, pentru dobandirea si exercitarea drepturilor.

De altfel, se observa ca instrumentele juridice evocate nici nu trateaza institutia “dobandirii” drepturilor si libertatilor fundamentale si nici institutia “conditiilor” de exercitare a lor, ci doar institutia “restrangerii” exercitiului lor.

In consecinta, formulari de tipul “statul nu restrange drepturile si libertatile fundamentale ale anumitor categorii de persoane, ci doar confera drepturi si libertati altor categorii de persoane” constituie sofisme, deoarece pleaca, in mod evident, de la o premisa eronata si anume aceea ca statul ar fi cel care confera indivizilor drepturi si libertati fundamentale si ca, deci, acestia ar trebui sa indeplineasca anumite conditii pentru a le dobandi si, implicit, ar trebui sa si procure probe in sensul ca indeplinesc respectivele conditii.

O astfel de abordare este in mod evident contrara atributului fundamental al persoanei, respectiv demnitatea acesteia, individul fiind pus astfel in situatia de a-si dovedi vocatia, aptitudinea de a dobandi libertati fundamentale, altfel spus ca “merita” sa fie inclus intre “membrii familiei umane”.

O alta precizare care se impune este ca aceste drepturi si libertati nu apartin societatii in general, ci fiecarui individ in parte, astfel incat restrangerea/negarea unui drept sau a unei libertati trebuie analizata in raport de fiecare persoana/categorie de persoane vizate in parte si nu in raport de intreaga societate.

Altfel spus, nu se va putea sustine ca daca doar o anumita categorie de persoane este exclusa de la exercitarea unui drept, in timp ce restul categoriilor il pot exercita, atunci, la nivelul ansamblului societatii ar fi operat doar o restrangere a drepturilor; ceea ce a operat in realitate este negarea drepturilor pentru anumite persoane/categorii de persoane.

In continuare, in ceea ce priveste exercitiul drepturilor si libertatilor fundamentale, regula egalitatii „în demnitate şi în drepturi”, enuntate in art.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, implica faptul ca toate persoanele isi pot exercita, in acelasi timp si neconditionat, aceste drepturi si libertati, avand deci o vocatie egala in a se bucura de ele, de indata ce ele au fost „dobandite”, adica de indata ce persoana fiinteaza, fiind exclusa „de plano” posibilitatea instituirii vreunei conditii suplimentare pentru acest exercitiu.

In acelasi sens sunt si prevederile art.2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit carora „Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire (…)”. Deoarece viata omului nu poate fi controlata in toate aspectele (neputandu-se spre exemplu anticipa comportamentele celorlalti indivizi, ale altor fiinte vii sau ale fortelor naturii), se pot ivi situatii in care exercitarea unora din drepturi sau libertati poate pune in pericol/impiedica existenta/exercitarea altor drepturi si libertati (cu care, in mod firesc nu ar intra in concurs) sau poate impiedica exercitarea drepturilor si libertatilor de catre alte persoane.

Pentru aceste motive, s-a convenit ca, desi fundamentale, aceste drepturi nu sunt totusi absolute, exercitarea lor putand fi restransa temporar, in situatii cu totul exceptionale, tocmai pentru a salvagarda alte drepturi si libertati fundamentale, eventual ale altor persoane, danduse in competenta statului sa aprecieze atat intervenirea unei astfel de situatii exceptionale, cat necesitatea impunerii unor restrangeri si intinderea acestora.

Pentru ca restrangerea exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale are caracter exceptional, constituind o stare speciala, consecinta a unei situatii de anormalitate, de abatere de la firescul exercitarii libere si depline a acestora si pentru ca ea reprezinta un eveniment supravenit, impus din exteriorul individului, nefiind un dat natural al acestuia, ci o constructie artificiala, rezulta ca celui care o impune, respectiv statului, ii va reveni sarcina de a dovedi atat existenta situatiei de urgenta (din cele limitativ convenite in prealabil si fixate la nivel legislativ), cat si necesitatea aplicarii restrangerilor, respectiv sarcina de a justifica intinderea lor.

Conchizand, fata de cele de mai sus, se impune cu necesitate concluzia ca exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale nu poate fi conditionata de absolut nimic, individul netrebuind sa dovedeasca nimic pentru a se bucura de acest exercitiu, in timp ce restrangerea exercitiului este conditionata de indeplinirea anumitor cerinte obiective, a caror existenta trebuie sa fie dovedita de catre stat.

Pe cale de consecinta, faptul de a impune fie si o singura conditie, indiferent cat de justificata ar parea aceasta, pentru exercitarea unui drept fundamental, constituie in realitate o negare a acestuia, deoarece presupune in prealabil o impropriere a acestui drept de catre stat, care, astfel, se autositueaza in pozitia de titlular originar al acestuia, de entitate indreptatita sa il atribuie indivizilor, negand astfel sursa reala a dreptului, care este reprezentata de faptul material al vietii. Altfel spus, intr-o astfel de situatie are loc de fapt o „preluare” fortata a dreptului, de la titularul sau originar-individul, la stat, urmata de „reatribuirea” lui doar catre indivizii care indeplinesc conditiile, fie ele cat de rezonabile, impuse de stat.

O astfel de operațiune, de insusire abuziva a unei competente inexistente, modifica insesi bazele pe care sunt clădite relatiile interumane, iar acceptarea impunerii si a unei singure conditii, indiferent cat de rezonabila ar parea ea, deschide calea acceptarii in viitor si a altor conditii, din ce in ce mai complexe si, in cele din urma la schimbarea paradigmei in care
este gandit statutul ontologic al omului, acesta transformandu-se dintr-o fiinta sociala, intr-o fiinta izolată.

Din preambulul si din art.1 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, rezulta ca umanitatea se percepe pe sine ca fiind o mare „familie”, intre ai carei membri trebuie sa existe relații de „fratietate”.

Conceptele de „familie umana” de „fratietate”, ca și conceptul de „drepturi și libertăți fundamentale” nu reprezintă rezultatul unei construcții sociale, nu sunt expresia unui limbaj conventional, ci constituie concepte de drept natural, ce țin de statutul ontologic al omului.

O astfel de concepție este posibila numai în situația în care la baza relațiilor interumane stau deschiderea, recunoasterea, acceptarea reciproca și încrederea în celălalt, în buna lui credinta, si astfel, în cele din urma, unitatea membrilor „familiei umane”.  Insa, încrederea, ca fundament al relațiilor interumane, este incompatibila cu instituirea de condiții pentru exercitarea atributelor inerente calitatii de membru al acestei familii.

Erodarea increderii, prin instituirea de astfel de condiții, duce la ruperea unității, prin fragmentarea societății, determinata de includerea persoanelor in categorii diferite, cu interese contrare, polarizate și, în cele de urma, la izolarea treptata a persoanei și la vulnerabilizarea ei prin diminuarea radicala a capacitatii de apărare și răspuns în fata structurilor etatice, care dobandesc astfel drepturi discretionare, virtual nelimitate, de a dispune practic de toate coordonatele vieții individului.

În aceasta situație, fratietatea, demnitatea, egalitatea și libertatea devin concepte iluzorii, fara corespondent in realitate. Consecutiv, cum unele persoane vor indeplini acele conditii, iar altele nu (sau nu vor dori sa le indeplineasca), in mod automat va aparea si tratamentul juridic diferit aplicat acestora si, astfel, si starea de discriminare, in sensul ca, desi situate in aceeasi categorie-a persoanelor vii, totusi ele vor fi supuse de catre stat la un tratament juridic diferit, din punctul de vedere al exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale, in functie de criteriul indeplinirii sau neindeplinirii conditiilor impuse de stat.

Plecand de la aceasta premisa, rezulta ca va trebui sa se constate ca cele trei hotarari de guvern contestate, in special prin anexele 2 si 3, neaga pentru anumite categorii de persoane (ex.persoanele nevaccinate/persoanele care nu indeplinesc conditia de a fi trecut prin boala intr-o anumita perioada/persoanele care nu indeplinesc conditia efectuarii unui test RT-PCR sau a unui test antigen certificat cu rezultat negativ etc.) o serie de drepturi si libertati fundamentale.

Cu titlu de exemplu, se pot retine urmatoarele:

-potrivit HG nr.636/2021, varianta initiala, anexa nr.2, pct.4, activitatile prevazute in anexa nr. 3 art. 1 pct. 3, 4 şi 11 (participarea ca spectator la competitiile sportive in spatii deschise/inchise in primele 25% din locuri sau la a spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau la alte evenimente culturale desfăşurate în aer liber) sunt interzise pentru persoanele care nu indeplinesc conditia de a se fi vaccinat, cu mai mult de 10 zile in urma, cu schema completa (nestiindu-se, de altfel care este schema completa)/persoanele care nu indeplinesc conditia de a fi trecut prin boala intr-o anumita perioada determinata /persoanele care nu indeplinesc conditia efectuarii unui test RT-PCR in ultimele 72 de ore sau a unui test antigen certificat in ultimele 24 de ore, ambele cu rezultat negativ etc.

– potrivit HG nr.636/2021, varianta initiala, anexa nr.2, pct.4, activitatile prevazute in anexa nr. 3 art.5 (participarea ca spectator la competitiile sportive in spatii deschise/inchise peste 25% din locuri) este interzisa pentru persoanele care nu indeplinesc conditia de a se fi vaccinat, cu mai mult de 10 zile in urma, cu schema completa/persoanele care nu indeplinesc conditia de a efectuara un test RT-PCR in ultimele 72 de ore sau un test antigen certificat in ultimele 24 de ore, ambele cu rezultat negativ si conditia suplimentara de a se vaccina la intrarea in incinta.

– potrivit HG nr.636/2021, varianta initiala, anexa nr.3, art.1, pct.6,10,12,20,22, participarea ca spectator la Campionatul European de Fotbal, in intervalul 25%-50% din locuri, participarea la activităţile din cadrul cinematografelor, participarea la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau a alte evenimente culturale desfasurate in aer liber, peste 1000 de persoane, participarea la evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, peste 70 de persoane in exterior/50 in interior, participarea la cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, peste 200 de persoane in exterior/70 in interior, erau interzise persoanelor care nu erau vaccinate.

– potrivit HG nr.636/2021, varianta initiala, anexa nr.3, art.1, participarea la activitatile enumerate la pct.3,4,5,6,11,13,18,19,29 era interzisa pentru persoanele care nu erau vaccinate sau nu indeplineau conditia de a se testa in prealabil.

-potrivit HG nr.678/2021, participarea ca spectator la competiţiile sportive, peste 50% din locuri, intrarea in baruri, cluburi sau discoteci, erau interzise persoanelor care nu indeplineau conditia de a se fi vaccinat împotriva virusului SARS CoV-2, cu mai mult de 10 zile in urma, cu schema completa de vaccinare.

– potrivit HG nr.678/2021, participarea la evenimentele/întrunirile în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data de 27 iunie 2021, participarea la evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior erau interzise persoanelor care nu indeplineau conditia de a se fi vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, cu mai mult de 10 zile in urma, cu schema completa de vaccinare/ persoanelor care nu indeplinesc conditia de a fi trecut prin boala intr-o anumita perioada determinata /persoanele care nu indeplinesc
conditia efectuarii unui test RT-PCR in ultimele 72 de ore sau a unui test antigen certificat in ultimele 24 de ore, ambele cu rezultat negativ etc.

– potrivit HG nr.730/2021, anexa nr.2, pct.4, activitatile prevazute in anexa nr. 3 art. 1 pct. 3, 4 şi 11 (participarea ca spectator la competitiile sportive in spatii deschise/inchise sau la a spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau la alte evenimente culturale desfăşurate în aer liber) sunt interzise pentru persoanele care nu indeplinesc conditia de a se fi vaccinat, cu mai mult de 10 zile in urma, cu schema completa (nestiindu-se, de altfel care este schema completa)/persoanele care nu indeplinesc conditia de a fi trecut prin boala intr-o anumita perioada determinata /persoanele care nu indeplinesc conditia efectuarii unui test RTPCR in ultimele 72 de ore sau a unui test antigen certificat in ultimele 24 de ore, ambele cu rezultat negativ etc.

-potrivit HG nr.730/2021, – anexa nr. 3 art. 1 pct. 5, participarea ca spectator la competitiile sportive in spatii deschise/inchise, peste 75% din locuri era interzisa persoanelor care nu indeplineau conditia de a se fi vaccinat cu schema completa.

– potrivit HG nr.730/2021, – anexa nr. 3 art. 1 pct. 20, participarea la evenimente private (nunţi, botezuri) era interzisa pentru persoanele care nu indeplinesc conditia de a se fi vaccinat, cu mai mult de 10 zile in urma, cu schema completa (nestiindu-se, de altfel care este schema completa)/persoanele care nu indeplinesc conditia de a fi trecut prin boala intr-o
anumita perioada determinata /persoanele care nu indeplinesc conditia efectuarii unui test RTPCR in ultimele 72 de ore sau a unui test antigen certificat in ultimele 24 de ore, ambele cu rezultat negativ etc.

Din cele de mai sus, rezulta ideea ca pentru exercitarea unor drepturi si libertati fundamentale (ex. dreptul la libera circulatie, dreptul de intrunire si manifestare pasnica, dreptul de a participa în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, etc.) statul roman a impus conditia ca persoanele sa fie sanatoase, mai exact conditia de a nu fi infectate cu virsul SARS-COV 2 (permitandu-li-se totusi sa fie purtatoare de ceilalti virusi, precum si de toate celelalte posibile boli, de orice natura).

Totodata, statul roman a stabilit si mijloacele de proba ale acestei conditii (inscrisuricertificat de vaccinare, certificat de trecere prin boala, certificat de testare), precum si modalitatile practice de obtinere a acestor mijloace de proba (faptele materiale ale vaccinarii, imbolnavirii sau testarii).

De asemenea, statul roman a stabilit ca sarcina obtinerii acestor mijloace de proba revine individului, care urmeaza sa suporte din propriul buget cheltuielile aferente, cu exceptia certificatului de vaccinare pentru care, in mod aparent, s-a oferit o gratuitate, in realitate costurile achizitionarii centralizate a vaccinurilor fiind suportate tot de cetatenii romani.

In ceea ce priveste impunerea conditiei de a fi sanatos pentru exercitarea unor drepturi/ libertati fundamentale, dupa cum s-a aratat deja, aceasta, singura, constituie o incalcare flagranta a preambulului si a art.1 si 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, a art.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului („Inaltele Părţi Contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezentei Convenţii”) si a art.15, alin.1 din Constitutia Romaniei („Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea”), constituind principalul motiv de nelegalitate de fond a hotararilor de guvern contestate.

Logica fireasca a lucrurilor, expusa mai sus, presupunea ca persoana sa fie prezumata sănătoasă (nepurtatoare a virusului), urmând ca, în situația în care se demonstra stiintific faptul ca participarea la viața publica a unei persoane purtatoare a virusului reprezinta un pericol major pentru sanatatea publica (mai exact pentru sanatatea celorlalte persoane), statului sa ii revină sarcina de a rasturna prezumtia de mai sus, respectiv de a demonstra ca o persoana respectiva este, de fapt, purtatoare a virusului, spre exemplu prin testare, dar pe cheltuiala statului, urmând ca ulterior sa ia măsurile care se impuneau (tot statului revenindu-i sarcina sa demonstreze ca ele sunt adecvate și necesare), precum obligarea persoanei de a purta masca, amplasarea ei la o distanța mai mare fata de celelalte persoane, indepartarea ei
etc.

Cum o astfel de logica nu a fost urmata de Guvern, orice analiza efectuata în continuarea acestui rationament devine absolut inutilă, deoarece ea nu ar putea releva nimic suplimentar despre legalitatea/nelegalitatea hotararilor contestate.

Revenind la rationamentul sofistic utilizat de Guvern și presupunând ca acesta ar putea constitui premisa de reglementare, instanța urmează a verifica în ce măsura au fost respectate conditiile impuse de art.53 din Constitutia Romaniei, precum și de preambulul și art.1 din Legea nr.55/2020.

Altfel spus, urmează a se analiza în ce măsura excluderea de la exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale a persoanelor care nu s-au vaccinat/care nu s-au îmbolnăvit în ultimele 90 zile (ulterior 180 de zile), dar nu în interiorul ultimelor 15 zile/care nu s-au testat RT-PCR/test rapid certificat, coroborata cu permiterea accesului persoanelor care au îndeplinit conditiile de mai sus, este prevazuta de lege, urmărește un scop legitim și constituie o măsura proportionala (dacă s-a asigurat un „just echilibru” între cerințele de interes general ale comunității și cerințele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei, în aceste context urmand a se verifica, printre altele, dacă măsura este adecvată-adică apta sa duca la atingerea scopului legitim urmărit, este necesara-adica fără ea nu se poate realiza obiectivul urmărit și reprezintă măsura care aduce cea mai mica atingere posibila dreptului, dacă nu se produce efectul negarii existenței dreptului, dacă exista compensatii pentru ingerinta provocata). De asemenea, se va analiza și dacă măsurile sunt aplicate nediscriminatoriu.

De asemenea, având în vedere ca pentru unele activități, a fost permis accesul numai persoanelor vaccinate și interzis accesul tuturor celorlalte persoane (inclusiv a celor care au trecut prin boala sau a celor care ar fi fost în măsura sa prezinte un test negatv RT-PCR /antigen rapid), se impune o analiza separata și în privința acestei situații de restrangere.

În ceea ce privește prima ipoteza expusa mai sus, în lumina deciziilor CCR nr.381/2021, nr.391/2021, nr.416/2021 (potrivit cărora Legea nr.55/2020 constituie o infrastructura legala corespunzatoare, cu norme suficient de clare și previzibile, care enumera categoriile de restrictii ce pot dispuse și care, astfel, garantează ca actele administrative de punere în executare a legii nu se pot abate de la voința leguitorului) instanța este nevoită sa rețina ca restrangerea este prevazuta de lege (deși art.53 din Constitutie face referire la lege, în sensul de act formal al Parlamentului, iar respectarea acestei cerinte nu ar trebui să fie conditionata de complexitatea sau caracterul fluctuant al situației de urgența care determina restrictiile).

În ceea ce privește scopul legitim urmărit, se poate reține ca, vizand impiedicarea propagarii virusului de la persoanele purtatoare la celelalte persoane, s-a urmărit protejarea sănătății publice, scop ce se inscrie printre cele enumerate de art.53 din Constitutie.

În ceea ce privește proportionalitatea ingerintei, instanța reține ca Guvernul nu a făcut dovada caracterului adecvat și necesar al masurii interzicerii accesului la anumite activități pentru persoanele enumerate mai sus.

Din aceasta perspectiva, se observa ca notele de fundamentare a hotararilor de guvern nu contin absolut nicio referire cu privire la necesitatea acestor restrictii, cu excepția afirmatiei generale ca vaccinurile reprezintă un mijloc important de combatere a pandemiei.

Astfel, nu exista niciun studiu, nicio analiza care sa releve impactul pe care îl are interzicerea accesului la diverse activități a acestor categorii de persoane, nici din perspectiva rezultatelor in impiedicarea raspandirii virusului, nici din perspectiva consecintelor asupra persoanelor vizate (din punctul de vedere al drepturilor și libertatilor fundamentale, precum și din punct de vedere social, economic, medical, etc.).

Se observa, de exemplu, ca la rubrica „Impactul social” (Sectiunea 3, pct.3) din Notele de fundamentare se mentioneaza „Prezentul act normativ nu se refera la acest subiect”.

Justificarea prezentata de paratul Ministerul Afacerilor Interne în sensul ca nu se impunea efectuarea unor astfel de studii, dat fiind caracterul lor cronofag, nu poate fi primita, afirmatia fiind necircumstantiata, nestiindu-se la ce perioada de timp se raportează paratul, în conditiile în care orice studiu presupune pentru realizare o anumita perioada de timp, fiind deci inevitabil cronofag. Aceasta caracteristica nu duce însă logic la concluzia ca realizarea lui era imposibila.

Ca atare, Guvernul nu a demonstrat proportionalitatea ingerintei în exercițiul drepturilor și libertatilor fundamentale ale persoanelor mentionate mai sus.

De asemenea, au fost încălcate și dispozitiile art.7 din Legea nr.24/2000, potrivit cărora: „(1) Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative și a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activități și proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a inițiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea și analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative și bugetare pe care le produc reglementările propuse.

(2) Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluțiile legislative propuse și trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative.
(3) Fundamentarea noii reglementări trebuie să aibă în vedere atât evaluarea impactului legislației specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât și evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează.

(3^1) Propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
(4) Evaluarea preliminară a impactului este realizată de inițiatorul proiectului de act normativ.”
Trecând peste lipsa argumentatiei referitoare la proportionalitatea ingerintei și analizand pe fond aceasta cerinta, instanța constata ca ea nu este îndeplinită. Astfel, înlăturarea de la anumite activități a persoanelor nevaccinate/netestate negativ
nu duce logic la concluzia ca astfel se elimina „sursele” de contaminare, din moment ce este perfect posibil ca persoanele care nu se vaccineaza sau nu se testează (indiferent de motive) să fie nepurtatoare de virus și deci „apte” sa participe firesc la viața sociala.

Corelativ, permiterea accesului la anumite activități pentru persoanele vaccinate nu garantează ca acestea nu sunt purtatoare de virus, în conditiile în care este de notorietate ca și acestea pot contracta și transmite virusul, nefiind sustinuta și, cu atât mai puțin dovedita, nici măcar ipoteza ca acestea ar contracta și transmite o cantitate mai mica sau mai puțin agresiva de virusi.

Similar, și persoanele testate, pot contracta și transmite virusul în intervalul dintre momentul testarii și cel al participarii la o anumita activitate permisa, așa cum și persoanele care s-au îmbolnăvit în trecut, pot recontracta și transmite virusul în perioada următoare (nici în privința acestor din urma persoane nefiind sustinuta și, cu atât mai puțin dovedita, nici macar ipoteza ca acestea ar contracta și transmite o cantitate mai mica sau mai puțin agresiva de virusi).

Paratii nu au justificat de ce utilizarea unor metode mai puțin invazive, cum ar fi purtarea mastii sau pastrarea unei distante corespunzatoare de către toate persoanele, nu ar fi suficienta pentru limitarea transmiterii virusului.

De asemenea, paratii nu au justificat de ce nu s-a optat pentru o limitare graduala a participarii la activități pentru toate persoanele, indiferent de statutul vaccinal sau de testare, limitare care ar fi fost justificata de faptul ca toate categoriile de persoane sunt susceptibile de a contracta și transmite virusul practic oricand, iar din perspectiva persoanelor nevaccinate/netestate/neimbolnavite o astfel de măsura ar fi fost mai puțin restrictiva, dat fiind ca, cel mai probabil, participarea ar fi fost totuși permisa pentru un numar limitat de persoane.

Focalizandu-si analiza exclusiv asupra ultimei capabilitati posibile de răspuns în fata imbolnavirii, respectiv capacitatea de spitalizare (exprimata în special prin numarul de paturi disponibile în ATI, iar în subsidiar în celelalte sectii), în indeplinirea aceleași obligații constitutionale de asigurare a sănătății publice (invocate în sprijinul aplicarii restrictiilor) statul nu a ținut seama (sau, cel puțin, nu a lăsat să se vadă acest lucru) si de mijloacele preliminare de apărare, respectiv de posibilitatea administrarii unor medicamente/combinatii de medicamente care, tinand seama și de experiența altor tari, ar putea prezenta un grad suficient de eficacitate încat sa previna sau sa întârzie imbolnavirile grave. În aceasta privința, Notele de fundamentare prezentate de parati se rezuma la a mentiona ca „nu a fost dezvoltat un antiviral eficient pentru infecție”, excluzand posibilitatea ca, fără a indeparta definitiv infectia, totuși anumite combinatii de medicamente sa întârzie sau chiar sa previna dezvoltarea formelor grave ale bolii și astfel, sa depresurizeze ultima linie de răspuns împotriva acesteia.

Paratii nu au ținut seama de implicatiile financiare pe care le presupune testarea cu o frecventa ridicată, dat fiind ca pentru a-si menține ritmul obișnuit de participare la viața sociala, persoanele în cauza ar trebui sa suporte costuri extrem de ridicate, uneori chiar peste nivelul salarial.

De asemenea, în privința alternativei asa-zis gratuite a vaccinarii, paratii nu au ținut seama de gradul de viabilitate a acesteia, mai precis de caracterul de noutate absolută a vaccinurilor și a tehnicii folosite pentru producerea lor, de necunoasterea efectelor pe termen scurt, mediu și lung a acestora, de admiterea de către producător a posibilitatii existenței unor efecte adverse, confirmată de realitate, coroborata cu lipsa asumarii oricarei responsabilități a producatorului și a statului în privința acestora, de dificultatile de înțelegere de către populatie a modului de acțiune a acestor vaccinuri, de retinerile/ezitarile inerente determinate de o multitudine de motive (de ordin medical-cum ar fi diferite contraindicatii, etic, religios etc.), de faptul ca acestea nu exclud, recontractarea, reimbolnavirea și transmiterea virusului, etc.

Se reține și faptul ca statul nu a avansat nicio măsura de contrabalansare a efectelor negative generate de restrictiile aplicate persoanelor nevaccinate/netestate/neimbolnavite, considerandu-se ca privatiunile sunt, în esenta, consecinta propriilor lor fapte, blamabile din punct de vedere social și ca, pe cale de consecinta, acestea trebuie acceptate ca atare, fără niciun fel de pretenții de compensare.

Conchizand, ingerinta în drepturile și libertatile fundamentale ale categoriilor de persoane enumerate mai sus, nu respecta cerinta proportionalitatii.

Cu atât mai mult, nu este respectata aceasta cerinta în cazul celei de-a doua ipoteze, respectiv cea în care participarea la anumite activități este permisa exclusiv persoanelor vaccinate, fiind excluse inclusiv persoanele imbolnavite/testate.

În mod evident, consecutiv celor de mai sus, se reține ca excluderea de la anumite activități doar a persoanelor nevaccinate/netestate/neimbolnavite creeaza o discriminare în raport cu restul persoanelor, tratamentul juridic diferit aplicat acestora nefiind justificat, din moment ce plasarea lor în doua categorii diferite nu s-a făcut în baza unui criteriu obiectiv, adică a unui criteriu care să fie relevant pentru scopul aparent legitim, al inlaturarii de la anumite activități publice a „purtatorilor de virus” (dat fiind ca statutul de persoana testata/vaccinata/imbolnavita nu spune nimic despre statutul de persoana purtatoare și deci transmitatoare de virus).

Ca atare, atât art.53 din Constitutie, cât și preambulul și art.1 din Legea nr.55/2020 (care nu face altceva decât sa reenunte dispozitiile constitutionale) au fost încălcate.

Fata de cele expuse mai sus, in baza art.18 din Legea nr.554/2004, instanta va dispune anularea celor 3 hotarari de guvern.”

Sentința

Comments

comentarii