Judecătorul de la ÎCCJ care a emis mandat de arestare pe numele lui Horațiu Potra notează că aceasta a intrat în legătură cu Călin Georgescu de acum 3 ani și că fostul candidat la prezidențiale a girat violențe.
Judecătorul de drepturi și libertăți care a a emis mandatul de arestare în lipsă îl descrie pe Potra drept un individ extrem de periculos, care ar fi plănuit la întâlnirea de la ferma de cai de la Ciolpani, unde au participat Călin Georgescu, Eugen Sechila și Marin Burcea, aghiotantul lui Georgescu, violențe, spun procurorii, de tip hibrid.
I-ar fi fost alături cei 20 de apropiați, unii mercenari instruiți militar, opriți de poliție în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, în drumul lor spre Capitală.
”Acțiunea violentă este realizată de un grup care, prin puterea fizică și determinarea psihică poate provoca activități violenţe împotriva instituțiilor de stat, ale puterii sau organelor de ordine, asupra persoanelor din conducerea statului (…). Anvergura acțiunii grupului este de asemenea amploare încât să determine punerea în pericol a securităţii naționale, să destabilizeze statul și să schimbe ordinea constituționala și puterea de stat legitimă”, se arată în încheierea ÎCCJ, citată de ȘtirileProTv.ro
În același document, judecătorul Înaltei Curți notează că legăturile lui Horațiu Potra cu Călin Georgescu ar fi debutat încă din martie 2022, la cererea lui Eugen Sechila, un alt apropiat al lui Georgescu. Dar și că fostul candidat la prezidențiale ar fi girat violențe îndreptate împotriva Curții Constituționale și nu numai.
”Folosirea mercenarilor în astfel de situații prezintă un risc major (…)Aceștia sunt specializați în utilizarea tehnicilor de diversiune, ceea ce înseamnă că, în loc de un protest spontan, grupul poate aplica tactici de infiltrare, provocare a forțelor de ordine și manipulare a mulțimii.”, se arată în hotărârea ICCJ.