ÎCCJ clarifică chestiuni privind întreruperea termenului de prescripție

ÎCCJ clarifică printr-o decizie în RIL probleme de drept referitoare la întreruperea curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

“Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi stabileşte că:

1. Actele de procedură emise anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) au efect întreruptiv al prescripţiei răspunderii penale, indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracţiuni de corupţie numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este Codul penal sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 şi 24 iunie 2018.

2. Actele de procedură pentru care există obligaţia legală de a fi comunicate suspectului sau inculpatului ulterior datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) întrerup curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022 ori cu privire la faptele săvârşite anterior numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este Codul penal sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare începând cu data de 30 mai 2022.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2024”, potrivit site-ului instanţei supreme.

Curtea de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru lămurirea unor probleme de drept referitoare la întreruperea curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Prima problemă de drept pusă în discuţie a fost dacă în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) se poate considera că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale) pot avea efect întreruptiv de prescripţie, indiferent de stadiul procesual şi indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracţiuni de corupţie.?

A doua problemă de drept a fost: dacă actele întrerupătoare de prescripţie, ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării OUG 71/2022), pot întrerupe curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale?

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a sesizat ÎCCJ cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 155 alin. (1) Cod penal şi art. 5 Cod penal, prin raportare la Deciziile nr. 297/2018 şi 318/2022 ale Curţii Constituţionale, la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile, precum şi la Hotărârea Preliminară din 24 iulie 2024 în cauza C-107/3 Lin (PPU) şi Ordonanţele din 9 ianuarie 2024 în cauzele C-73 şi C-113/23 ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în lumina art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Într-o orientare de jurisprudenţă, instanţele nu au aplicat hotărârile în materie ale Curţii de Justiţie, invocând considerente în sensul că “nu există o legislaţie comunitară obligatorie în materie de prescripţie” care să facă obiectul interpretării de către Curtea de Justiţie sau că “în infracţiunile de evaziune fiscală (cu TVA) nu pot fi considerate a fi susceptibile să prejudicieze în mod direct interesele financiare ale Uniunii”.

Potrivit altor soluţii de jurisprudenţă, hotărârile în materie ale Curţii de Justiţie sunt pe deplin aplicabile în cauzele interne care au ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale UE şi infracţiuni de corupţie, indiferent de stadiul procesual.

În ce priveşte restrângerea aplicării standardului intern privind mitior lex, într-o orientare jurisprudențială se arăta că standardul intern referitor la aplicarea legii penale mai favorabile nu poate fi restrâns, astfel că art. 155 alin. (1) Cod penal nu poate fi interpretat, prin prisma hotărârilor preliminare, ca împiedicând aplicarea în forma sa mai favorabilă, în mod retroactiv în favoarea acuzatului, ca lege penală mai favorabilă.

Într-o altă orientare jurisprudențială se susţinea că aplicarea standardului intern mitior lex poate fi restrâns, inclusiv conform practicii instanţei constituţionale şi a instanţei supreme, astfel că art. 155, alin. (1), Cod penal nu poate fi interpretat decât prin prisma hotărârilor preliminare, care împiedică aplicarea formei sale mai favorabile, în mod retroactiv în favoarea acuzatului, ca lege penală mai favorabilă, ca urmare a unei “necesare puneri în balanţă” a standardelor concurente, nefiind nicidecum încălcată prezumţia de protecție echivalentă cunoscută sub denumirea de prezumția Bosfor.

Comments

comentarii