fbpx
Liana Goța

Fundaţia Doina Cornea a lansat un protest împotriva unor practici din TVR Cluj

Fundaţia Doina Cornea a lansat un protest împotriva unor practici, considerate ilegale, din TVR Cluj, prin care a fost îndepărtată realizatoarea Liana Goța.

”Fundaţia Doina Cornea şi-a propus să nu facă politică. Politică partizană. Dar face politica bunului simţ, a adevărului şi a dreptăţii. Sunt principii pe care le-a practicat cea a cărei nume îl poartă fundaţia noastră. Pentru Doina Cornea fiecare persoană căreia i se încălcau drepturile reprezenta un prilej de solidarizare. Altfel s-ar fi simţit complice cu opresorii.

Împreună cu Preasfinţitul Episcop Florentin (Crihălmeanu – n.red) s-a alăturat fundaţiei noastre şi doamna Liana Goţa, compozitor şi realizator de emisiuni culturale şi de religie din Televiziunea Română.

În această ultimă calitate a realizat, începând cu 1997, zeci de emisiuni de arhivă – emisiuni document, cu certă valoare patrimonială. De asemenea, de la venirea în Studioul Cluj al TVR a semnat zeci de emisiuni cu Episcopul Florentin. Acesta nu a acceptat, cu excepţia unor conferinţe de presă, publice, să participe la emisiuni ale Studioului Cluj al TVR decât alături de ea. Nu odată s-a identificat cu rolul unui actor care ascultă de indicaţiile regizorale ale Lianei Goţa. Ba câteodată, în chip ludic, inversa rolurile dând şi el indicaţii regizorale.

Doamna Liana Goţa este singurul jurnalist care are în arhiva Televiziunii Române zeci de ediţii dedicate acestei mari personalităţi. Am fost surprinşi să vedem că tocmai în ziua funeraliilor Episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla, sub egida emisiunii ei, „Spirit şi credinţă‟, pe care o semnează din 2011, apar doi producători noi. Doamnei Liana Gota i s-a refuzat prezența în studio pe timpul funeraliiilor, în propria-i emisiune, pentru a o coordona.

Mai mult decât atât, cu această ocazie, reporterul-moderator, de la redacţia Ştiri, a compilat din trei emisiuni de arhivă ale Lianei Goţa, realizând o ştire, preţios numită „portret‟ fără a specifica, aşa cum o cere deontologia profesională sursa şi, bineînţeles, fără a-i cere acordul. Ca o ironie a sorţii, în cadrul ediţiei „Episcopul Florentin final suspendat‟, pregătită de Liana Goţa pentru emisiunea ei „Spirit şi Credinţă‟ din acea zi, difuzată la 10 minute diferenţă, apar secvenţele folosite…

Şi totuşi, în România există Legea dreptului de autor. Noi credem că în România legile ar trebui respectate!

Atunci când se încalcă valori cum ar fi dreptatea, adevărul sau respectul fiinţei umane e ca şi cum noi înşine am fi loviţi în adâncul fiinţei noastre.

Fundaţia Doina Cornea protestează ferm împotriva practicilor ilegale ale Studioului Cluj al Televiziunii Române.

Vă rugăm pe toţi cei care mai credeţi în respectul legilor în România să vă alăturaţi nouă prin semnătura voastră.”, se arată în comunicatul semnat de Leontin Horaţiu Iuhas, reprezentantul Fundației Doina Cornea.

Până acum s-au alăturat protestului:

Gabriel Andreescu
Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov prin preşedintele Marius Boeriu
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România prin preşedintele Octav Bjoza
Mariana Berinde
Ana Blandiana
Ioan Bolovan – Prorectorul Universităţii Babeş Bolyai
Gabriel Cojocaru
Eugen Iordăchescu – avocat
Cornel Jurju
Leontin Horaţiu Iuhas
Jozsef Kocsis –  profesor drept, specializat în proprietate intelectuală
Teodor Lazăr
Nicolae Margineanu
Mariana Mihuţ
Marius Oprea
Călin Popescu Tăriceanu
Mircea Popescu
Nicolae Procopan
Victor Rebengiuc
Marilena Rotaru
Dorin Tudoran
Dinu Zamfirescu
Vă puteţi alătura protestului

Comments

comentarii

CFR Cluj a pierdut vineri seară cu scorul de 5-1 (2-0) meciul împotriva echipei Farul Constanța, în etapa cu numărul 5 din play-off-ul Superligii.... Citește mai mult
Un accident rutier a avut loc, vineri, în localitatea Bucea, județul Cluj. În accident au fost implicate trei mașini.... Citește mai mult

Lasă un răspuns