Obligativitatea contopirii pedepselor face obiectul primei sesizări a ICCJ din 2021, în materie penală, într-o speță în care în urma contopirii a rezultat o pedeapsă de 42 de ani și 13 luni de închisoare

ICCJ a fost sesizată de către Curtea de Apel Braşov, în vederea dezlegării unei chestiuni de drept legată de obligativitatea contopirii pedepselor, într-o speță în care pedeapsa rezultantă depășea 43 de ani de închisoare.

Chestiunea de drept care urmează a fi dezlegată este aceea, dacă ,,În interpretarea art. 40 alin. 1 Cod penal, instanţa învestită cu judecarea unei cauze este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, în situaţia particulară în care, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în cazul executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia?”

Art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal are următorul conținut: ,,Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”

În Încheirea prin care a fost dispusă sesizarea ICCJ, în dosarul 19809/197/2018* al Curții de Apel Brașov, se arată că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 42 de ani și 13 luni de închisoare, pedeapsă care a fost redusă la maximul general de 30 de închisoare în temeiul art.60 Cod penal.

Se arată totodată, expunându-se pledoaria inculpatului, că acesta din urmă nu consideră că 27 infracțiuni de evaziune fiscală, 10 infracțiuni de înșelăciune, 3 infracțiuni de abuz de încredere și 8 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt mai grave decât o infracțiune, spre exemplu de omor calificat.

Inculpatul a invocat neconstituționalitatea prevederilor art.10 din Legea nr. 187/2012 raportat la prevederile art.39 alin.(1) lit.b) și art.40 alin.(1) Cod penal, instanța dispunând sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea acestei excepții.

Din oficiu instanța de apel a pus în discuție sesizarea ICCJ pentru lămurirea caracterului obligatoriu al aplicării dispozițiilor art.40 alin.(1) Cod penal, respectiv realizarea contopirii de către instanța investită cu judecarea unei cauze cu pedepse aplicate anterior inculpatului.

Instanța constată că realizarea contopirii pedepselor este favorabilă condamnatului, atât din perspectiva vechii reglementări cât și în raport de regimul legal instituit prin Noul Cod penal.

Totodată, instanța reține că în situația din speță, ca urmare a unei succesiuni de legi penale în timp și a aplicării dispozițiilor art.10 din Legea nr. 187/2012, se constată că realizarea contopirii pedepselor aplicate inculpatului va conduce la pedeapsa rezultantă de 30 de ani, pedeapsă care depășește perioada de privare de libertate care ar rezulta dacă ar executa separat pedepsele menționate în mandatele de executare emise pe numele său.

,,O astfel de situație, în opinia Curții, contravine spiritului legii care, astfel cum s-a arătat mai sus, desi urmărește sancționarea mai drastică a unei personae care perseverează în săvârșirea de infracțiuni, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, totuși stabilește un tratament juridic care ar conduce, astfel cum s-a arătat mai sus, la o pedeapsă mai mică sau cel mult egală cu maximul reprezentat de cumulul aritmetic al pedepselor.

Pe cale de consecință, ar trebui ca, în această situație, instanța, constatând că inculpatul ar ajunge la o pedeapsă rezultantă care depășește perioada de privare de libertate rezultând din executarea succesivă a mandatelor de executare a pedepsei, să nu realizeze contopirea pedepselor.”, se mai arată în încheierea de sesizare.

Atașăm încheierea. incheiere anonimizata 156 1 2021 contopire obligatorie

Comments

comentarii

Liniștea s-a așternut peste Peluza Vișinie. Unul dintre cei mai pasionați suporteri ai CFR-ului, Andi Siladi, cunoscut de toată lumea drept „Austriacu’”, s-a stins din viață.... Citește mai mult

Lasă un răspuns