Fostul primar Cherecheș a câștigat un proces cu DNA din închisoare

Aflat în Penitenciarul Baia Mare, fostul primar Cătălin Cherecheș a primit o veste bună. Tribunalul Maramureș a respins cererea DNA Cluj de confiscare a sumei de 150.000 dolari, considerată mită într-un dosar în care s-a dispus încetarea procesului ca urmare a prescrierii faptelor.

Soluția pe scurt: ”Respinge propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj cu privire la confiscarea specială a sumei de 150.000 USD pretins primită cu titlu de mită de către inculpatul C C (…). Conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.”

Dacă DNA va ataca cu apel, acesta se va judeca la Curtea de Apel Cluj.

În 2018, DNA l-a trimis în judecată pe edilul de atunci al Băii Mari, Cătălin Cherecheș, sub acuzația de luare de mită în formă continuată (două acte materiale), fals în declarații (16 acte materiale), spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția publică. În septembrie 2023, Tribunalul Maramureș a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției. Ulterior, Curtea de Apel Cluj a stabilit că instanța din Maramureș trebuia să se pronunțe separat asupra confiscării sumei de 150.000 de dolari, considerată mită. Astfel, s-a format dosarul în care s-a pronunțat acum Tribunalul.

”În cauză, probatoriul administrat nu are aptitudinea de a demonstra obţinerea unui folos necuvenit de către inculpat şi, implicit, pretinderea/primirea sa ca echivalent al conduitei pe care acesta ar fi adoptat-o cu ocazia îndeplinirii atribuţiei de coordonare a activităţii Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulaţiei.”, se arată în motivarea sentinței Tribunalului Maramureș din 19 august 2025.

”Finalmente, instanţa reţine că teza parchetului în sensul că, în primul ciclu procesual, inculpatul a acceptat implicit situaţia de fapt reţinută de procuror în rechizitoriu deoarece acesta a solicitat încetarea procesului penal şi nu continuarea acestuia, nu poate fi primită, opţiunea inculpatului neputând fi echivalată cu o recunoaştere a vinovăţiei, iar soluţia pronunţată nu a implicat o analiză a fondului acuzaţiei prin raportare la probele administrate.

 Față de toate aceste considerente, constatând că materialul probator administrat în cauză nu a relevat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale), instanţa va respinge propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj cu privire la confiscarea specială a sumei de 150.000 USD, pretins primită cu titlu de mită de către inculpatul Cherecheș Cătălin.”, se mai arată în sentință.

Fostul primar din Baia Mare este închis ca urmare a condamnării în alt dosar.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns