După ce în apel, Consiliul Local Cluj-Napoca întorsese sentința prin care era obligat să achite 38 milioane lei dezvoltatorului imobiliar cu care s-a asociat în 2006 pentru cartierul Dealul Lomb, Înalta Curte a admis recursul companiei și a trimis cauza la rejudecare în apel la Curtea de Apel Pitești.
ÎCCJ a decis că procesul dintre Primăria Cluj-Napoca și SC Clearline Development trebuie rejudecat în apel.
”Admite recursurile declarate de recurenta- reclamantă CLEARLINE DEVELOPMENT & MANAGEMENT S.A. împotriva deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 şi împotriva deciziei nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte decizia nr.94/A-COM din 15 martie 2023 şi trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de pârâţii MUNICIPIUL CLUJ- NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ- NAPOCA împotriva sentinţei nr. 277/2022 din 08 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr.1032/1259/2012. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate. Casează decizia nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Irevocabilă.”, arată soluția pe scurt a Înaltei Curți, citată de Gazeta de Cluj.
În 2022, după 10 ani de judecată în primă instanță, dezvoltatorul Impact, prin firma Clearline Development and Management, a câștigat despăgubiri de peste 38 milioane lei, constând în prejudiciu și dobândă.
În 15 martie 2023, Curtea de Apel Pitești a admis apelul Consiliului Local și a respins cererea companiei.
În 2006, firma S.C. IMPACT S.A. a fost desemnata castigatoarea selectiei de oferte organizata de Primaria Cluj-Napoca in vederea construirii unui cartier de locuinte in zona Dealul Lomb, in conformitate cu prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 575/2006, informeaza pagina de Internet a primariei clujene. Impact și Primăria au creat firma Lomb SA, devenită apoi Clearline Developemnt.
Cartierul de locuinte din Dealul Lomb ar fi urmat sa fie construit pe un teren de 197 de hectare pus la dispozitie de Primaria Cluj-Napoca. Din 2008, o data cu criza financiara, proiectul a fost blocat.
Impact ar fi trebuit sa investeasca in proiectul imobiliar dealul Lomb aproximativ 400 de milioane de euro si sa faca 3.200 de case si 2.500 de apartamente