Sursa foto colaj Cancan.ro

Dosar penal în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a mers la notar după deces

Procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul fostului ministrul al Justiției, Rodica Stănoiu, fiind vizat iubitul cu 50 de ani mai tânăr.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis dosar de moarte suspectă. Procurorii au cerut documentele și fișele medicale de la spitalele unde a fost internată Rodica Stănoiu.

„Procurorul de caz poate dispune deshumarea pentru a stabili cauza decesului. De asemenea, medicul sau asistenții medicali care au îngrijit-o aveau obligația legală de a anunța autoritățile dacă au observat urme de agresiune, pentru a se putea verifica dacă victima a fost agresată”, a spus avocata Crina Radu, într-o intervenție la la Antena3.

Întrebată cine ar putea fi suspecții în cazul morții fostului ministru, avocata a explicat că vor fi audiate mai multe persoane: „Persoanele cele mai apropiate și cele care au intrat ultimele în contact cu victima, inclusiv asistentele care au consultat-o. De asemenea, rudele care au văzut-o sau au vizitat-o acasă după externare, precum și bărbatul cu care conviețuia – toate persoanele cu care aceasta a intrat în contact”

Rodica Stănoiu, fosta ministră a Justiției în Guvernul Adrian Năstase și senator timp de trei mandate, a murit pe 3 decembrie, la vârsta de 86 de ani. Până în prezent, autoritățile nu au comunicat cauza oficială a decesului.

Conform unor surse neoficiale, Rodica Stănoiu ar fi fost internată la un spital din București cu câteva zile înainte de deces și ar fi prezentat urme vizibile de lovituri la cap și în zona ochilor. Sursele mai menționează că fosta ministră ar fi fost externată pe semnătură de partenerul său de viață, cu 50 de ani mai tânăr, potrivit Antena3.

Apropiații indică faptul că, în ultimele luni, Rodica Stănoiu se izolase de prieteni și nu mai răspundea la telefon.  Mulți dintre apropiați îl acuză pe partenerul acesteia că ar fi vrut să pună mâna pe averea ei. Fostul ministru al Justiției nu a avut copii, însă ar avea doi nepoți.

De altfel, paparazii CANCAN.RO l-au surprins pe fostul iubit lângă un notariat din Sectorul 3, dând telefoane peste telefoane, agitat, înainte de a intra. Prima vizită? Nimic spectaculos: a intrat cu mâinile goale și a ieșit tot cu mâinile goale.

Dar a doua apariție a fost cu adevărat spectaculoasă! Acesta a ieșit din notariat purtând un dosar stufos, care lasă impresia că a mers tocmai pentru a clarifica moștenireaRodicăi Stănoiu. Averea fostei ministre era impresionantă – case la Nisa, Pipera și Constanța, două mașini de lux, și conturi bancare despre care se știe că erau consistente.

 

În 7 mai 2025,la Casa Titulescu , Fundația Europeană Titulescu (FET) a organizat lansarea cărții „Societatea riscului global și marea criminalitate”, autor prof. univ. dr. Rodica Mihaela Stănoiu, volum apărut anul acesta la Editura Cartea Românească Educațional.

Screenshot

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns